Ministerul rus al Apărării a susținut joi că SUA ar trebui să distrugă sistemul de apărare antirachetă din România pentru a respecta din nou Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF). Meleșcanu califică afirmația drept ”o găselniță”.

Ministerul a mai anunțat că a transmis cererea atașatului militar al Ambasadei SUA la Moscova, relatează Reuters.

Ministerul a mai susținut că Washington ar trebui să-și distrugă și dronele de atac, pentru a respecta pactul din perioada Războiului Rece.

Anterior, într-o conferință de presă, ambasadorul rus la București, Valerii Kuzmin, a declarat: "Nicio acțiune neprietenoasă, ostilă nu este planificată și vă asigur că Rusia nu are nicio intenție ostilă, agresivă împotriva României atâta timp cât credem că este țara noastră vecină și cel mai bun mod în care poți construi relații cu vecinii este să oferi condițiile unei bune vecinătăți", relatează Agerpres.

Într-o intervenție telefonică la Antena 3, ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, a reafirmat că scutul de apărare antirachetă de la Deveselu are un rol strict defensiv. El a susținut că acuzațiile Moscovei privind posibilitatea folosirii acestei baze pentru lansarea de rachete nucleare este ”o găselniță” pentru a justifica construcția de rachete care încalcă prevederile tratatului INF.

Șeful diplomației a mai precizat că Bucureștiul se va consulta cu aliații, înainte de a face publică vineri o poziție față de anunțul Rusiei.