Cancelarul german și-a apărat politica în chestiunea crizei refugiaților și a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește închiderea frontierelor din Europa, conform Spiegel.

Republica Fedrală va ajuta toți oamenii care caută protecție din cauza războiului sau a persecuției, a declarat Angela Merkel la Darmstadt. Afirmația sa seamănă izbitor cu declarația privind anularea prevederilor Convenției de la Dublin, cea în legătură cu care e acuzată că ar fi contribuit la valul masiv de refugiați care a venit spre Europa anul acesta.

Astfel, cancelarul, care respingea cu fermitate instituirea așa numitelor zone de tranzit - adică instituții în care refugiații să stea până la triere și verificare a condițiilor de azil - a ajuns să susțină ideea, în ciuda opoziției din partea partenerilor de coaliție, socialdemocrații germani.

Merkel a afirmat cu subiect și predicat că există riscul unor confruntări militare în cazul în care Germania ar decide să închidă granița cu Austria. Deja există tensiuni în zona Balcanilor, a spus cancelarul, numind experiența mini-summitului cu aceste state, convocat de președintele Comisiei Europene.

„Nu vreau să apară pe ruta balcanică confruntări militare. Nici nu vreau să exagerez, dar trebuie să fim conștienți că incidente mici se pot transforma cu rapiditate în ceva ce nu ne dorim”.

Merkel a mai subliniat că gardurile construite de Ungaria au complicat situația și că este răspunderea Germaniei, ca mare stat al UE, să aibă grijă de oamenii aceia.