Rishi Sunak își va fi înfrânt răzvrătiții, dar a fost o victorie à la Pirus care nu-i mai poate salva guvernul. Legea Rwanda nu poate opri bărcile cu imigranți și cu atât mai puțin i-ar putea convinge pe alegătorii exasperați să mai aibă încredere vreodată în conservatori.

Conservatorii moderați care l-au împiedicat pe Sunak să-și înăsprească Legea s-au expus singuri ca fiind patologic incapabili să priceapă imensitatea provocării reprezentate de migrația în masă - fie ea legală ori ilegală - pentru ordinea occidentală a secolului 21.

Cei mai mulți alegători - în Regatul Unit și în toată Europa - consideră că imigrația e la cote nesustenabil de ridicate, dar cu toate acestea va exista o presiune pentru a o ridica la niveluri mult mai înalte, mai cu seamă din cauza natalității schiloditoare a Vestului.

În decursul următoarelor decenii zeci dacă nu sute de milioane de oameni vor încerca să părăsească Asia, America Latină, Orientul Mijlociu și Africa, fugind de sărăcie, război și haos. Lucru care ar copleși aproape orice fel de societate-gazdă și care va forța o regândire deplină a abordării occidentale cu privire la imigrația economică, integrare, azil și refugiați.

Fie că ne plac ori le detestăm, se vor construi ziduri, iar dreptul internațional va fi distrus.

Politicienii care nu vor sau nu pot să se adapteze vor fi cel mai probabil măturați, începând cu Sunak și Joe Biden în noiembrie, iar ulterior, când îi va veni fiecăruia vremea, terminând cu conducătorii aproape fiecărei țări europene, inclusiv Olaf Scholz al Germaniei și Emmanuel Macron al Franței.

Politicienii partidelor consacrate trebuie să soluționeze aceste probleme într-un mod civilizat, fiindcă în caz contrar vom vedea propulsate la putere personaje cu adevărat detestabile. Guvernele trebuie să acorde cetățenia cu mai mult discernământ, să reducă imigrația semnificativ și să găsească modalități pentru ca nou veniții să deprindă un atașament pentru noua lor țară.

În acest context, planul Rwanda e ridicol de nepotrivit. Nu poate fi suplimentat la nevoie. Nu ne scoate din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Nu contestă principiul non-expulzării [într-o țară periculoasă pentru expulzat - n.trad.] și nici vreo altă convenție postbelică privind refugiații, altfel acorduri încheiate cu intenții bune, dar acum depășite, interzicând guvernelor să aleagă ce persoane se pot stabili pe teritoriul lor.

Nu repară cu nimic disfuncționalul Birou de Interne [echivalentul ministerului - n.trad.] și tendința lui de a-i scăpa de sub monitorizare pe imigranții ilegali, nici faptul că instanțele și aparatul administrativ interpretează legea cu o asemenea laxitate.

Mă situez de multă vreme în aripa liberală a mișcării conservatoare, fiind partizanul unor identități britanice moderne și nuanțate și al unei societăți multi-religioase și indiferente la culoarea pielii. Nu am cuvinte pentru succesul uluitor al atât de multor imigranți patrioți, bine integrați, și al copiilor lor, și este evident că modelul britanic de integrare s-a comportat per total mai bine decât cele francez și german. Ar trebui să fim mândri de Britania noastră multi-etnică, de premierul nostru hindus și de progresul excelent pe care l-am realizat în privința combaterii rasismului, comentează Allister Heath.

Însă acum mai am și convingerea că volumul imigrației a devenit nesustenabil de mare, că anumite grupuri au devenit primejdios de izolate de restul națiunii. Extremismul e în ascensiune și trebuie să verificăm mult mai atent pe cine lăsăm să intre, dacă vrem să ne menținem coeziunea socială.

Influența tot mai mare a extremei stângi asupra culturii noastre a avut consecințe devastatoare: dacă Regatul e văzut acum ca un stat „colonialist” malefic, atunci de ce ar vrea oricine să se integreze?

Poveștile noastre de succes în materie de imigrație au un singur numitor comun: credința în visul britanic, adică într-un sistem meritocratic în care munca asiduă, valorile familiale și devotamentul pentru educație îi pot permite oricui să urce pe scara socială.

Un vis incompatibil cu teoria critică a rasei. Obsesia ideologilor woke pentru politică și cote identitare, asmuțind o categorie împotriva alteia, dezbinând lumea în „oprimați” și „opresori” și discriminând oamenii albi e menită să submineze modelul de integrare de succes al Regatului. Ea denigrează caracterul britanic și exagerează diferențele dintre indivizi. E indulgentă cu extremismul islamist. A contribuit la provocarea unui val de antisemitism.

Curentul woke e incompatibil cu construcția unei societăți multi-etnice și multi-confesionale de succes și, în consecință, e incompatibil și cu un nivel ridicat al imigrației.

Și pledoaria economică pentru imigrația în masă - adică opusul admiterii selective a unor indivizi cu performanțe înalte - a început să scârțâie. Imigrația a susținut într-adevăr PIB-ul general, dar nu a putut ameliora PIB-ul per capita. Iar principalul argument, cum că imigrația va mări productivitatea, nu s-a confirmat în practică.

Mulți imigranți nu se alătură forței de muncă, ci vin aici pentru reîntregirea familiilor ori la studii, iar de aceste două categorii se abuzează de fapt extrem de mult.

Imigrația economică - din oricare țară din lume - trebuie să fie astfel calibrată încât să aducă oameni cu cea mai mare probabilitate de a deveni contribuabili net. Cazurile în care unui imigrant i se repartizează o locuință socială ar trebui să fie foarte atipice și trebuie să adoptăm un sistem de asistență socială bazat pe contribuție, astfel încât numai aceia care au contribuit de-a lungul anilor să primească ajutor social.

S-a dovedit că guvernului îi vine mai ușor să importe muncitori decât să soluționeze realitatea în care milioane de cetățeni s-au împotmolit în dependența de ajutoare sociale și suferă de o calificare slabă și de epuizarea capitalului social [izolare socială - n.trad.].

Ce mai preferă politicienii noștri să facă e să mențină ajutoarele sociale mici prin importul de muncitori ieftini, dar și să economisească bani prin refuzul de a instrui noi medici.

Dată fiind scleroza legislației noastre de planificare urbană, care împiedică construcția de noi locuințe, actualul nivel al imigrației provoacă o criză a locuințelor. În 2022-2023 s-au construit în Anglia 234.400 de locuințe; migrația netă în Regat în anul încheiat în iunie 2023 a fost de 672.000, a căror mare majoritate s-a stabilit în Anglia. Penuria gravă de locuințe de care suferim se agravează și mai mult, accelerat, din cauza nivelului imigrației coroborat cu cel al construcției de locuințe, iar cei care sunt loviți sunt tinerii.

Institutul IZA din Germania a constatat că în Elveția creșterii imigrației cu 1% îi corespunde o scumpire a locuințelor cu 4,3-5,9%. Până și Elon Musk, care pledează în general pentru politici de imigrație liberale, crede acum că stocul de locuințe - și, prin implicație, populația de 333 de milioane a Americii - nu mai poate crește în practică cu mai mult de 1-2% pe an.

Teza propusă de Matthew Yglesias în cartea „Un miliard de americani” - triplarea populației SUA pentru a se atinge plafonul global maxim al asistenței sociale - pierde rapid sprijinul dreptei pro-capitaliste.

Criza locuințelor a dus la apariția unei noi generații de comuniști, iar până când nu vom dubla ori chiar tripla construcția de locuințe migrația în masă nu va mai fi compatibilă cu conservatorismul. Este un moment darwinian pentru conservatorii britanici și pentru partidele de centru-dreapta de pretutindeni: ori vor combate imigrația, deopotrivă legală și ilegală, ori se vor confrunta cu extincția, scrie Allister Heath.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA