Proiectul modificării Constituției a fost reactivat de către Guvernul de la Ankara, iar un referendum privind creșterea prerogativelor președintelui ar putea avea loc până în primăvara anului viitor, a declarat, vineri, ministrul Justiției.

Recep Erdogan își dorește de mult timp un sistem prezidențial, în locul celui parlamentar actual, dar subiectul este unul foarte controversat în Turcia. Susținătorii săi cred că revizuirea ar da națiunii leadership-ul puternic de care are nevoie, în timp ce adversarii se tem că s-ar ajunge la un regim autoritar.

"În cazul în care Parlamentul pune chestiunea pe agenda sa și ia o decizie rapidă, referendumul va fi organizat rapid, chiar înainte de primăvară", a declarat, pentru Kanal 24, ministrul Justiției, Bekir Bozdag, relatează Reuters.

Cele două partide mari de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP, secularist) și Partidul Democrat al Poporului (HDP, prokurd) se opun inițiativei și unele sondaje de opinie, realizate în trecut, au arătat că majoritatea turcilor nu doresc schimbarea regimului parlamentar.

Dar, după puciul eșuat din 15 iulie, Erdogan și-a consolidat atât puterea, cât și popularitatea. Un sondaj realizat la două săptămâni după tentativa eșuată de lovitură de stat a arătat o rată de aprobare de două treimi, cea mai mare de care a beneficiat vreodată președintele turc.

La începutul acestei săptămâni, formațiunea nationalistă, Partidul Mișcării Naționaliste (MHP, de opoziție) a dat semnalul că ar putea sprijini trecerea la un regim prezidențial, ceea ce înseamnă că s-ar putea ajunge la o majoritate suficientă pentru declanșarea unui referendum.