Ministrul german de externe: Viitorul Balcanilor de Vest trebuie să fie în Uniunea Europeană

Germania va sprijini Albania și Macedonia de Nord în drumul spre UE, declară ministrul german de externe, Heiko Maas, într-un interviu pentru DW, adăugând că cele două țări trebuie să continue reformele începute.
"Balcanii de Vest sunt o parte integrantă a Europei. Viitorul lor trebuie să fie în Uniunea Europeană. O majoritate covârșitoare a statelor membre ale UE s-a exprimat în favoarea deschiderii negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, deoarece acest lucru este și în interesul nostru strategic", a declarat Heiko Maas, înaintea unei vizite la Skopje.
El a reamintit că, pentru o decizie în acest sens, e nevoie de unanimitate în UE, iar Germania "depune toate eforturile pentru a se ajunge la o poziție comună în Uniune, astfel încât negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord să poată începe curând".
Și comisarii Vera Jourova și Dimitris Avramopoulos se vor duce săptămâna viitoare la Skopje, iar președintele PE, David Sassoli, a fost recent în Macedonia de Nord și urmează să ajungă la începutul lui decembrie la Tirana.
Șeful diplomației germane a mai spus că Albania și Macedonia de Nord trebuie să continue procesul de reformă și să facă noi progrese, mai ales în contextul în care trebuie convinși "scepticii" de necesitatea începerii negocierilor de aderare.
Background
Luna trecută, Franța, Olanda și Danemarca au blocat o decizie a Consiliului UE în favoarea începerii negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, invocând îndoieli cu privire la progresul reformelor făcute de Tirana și Skopje.
Totodată, Guvernul de la Paris a cerut o reformă fundamentală a procesului de aderare, ca o condiție pentru aprobarea începerii negocierilor. În plus, Franța crede că UE se confruntă cu prea multe provocări pentru a se mai extinde cu încă două state din Balcani, o regiune afectată de criminalitate și corupție.
După Consiliul European din octombrie, Jean-Claude Juncker și Donald Tusk au calificat drept o "greșeală istorică gravă" blocarea începerii negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania de către anumite state membre.
"Este o greșeală istorică gravă...Dacă UE vrea să fie respectată, ea trebuie să-și respecte promisiunile", a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la conferința de presă de după încheierea Consiliului European. Întrebat dacă este un eșec, Donald Tusk, aflat la ultima reuniune a șefilor de stat și de guvern, a negat, spunând că e doar "o greșeală".
Și eurodeputații au criticat neînceperea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, precizând că este un semnal prost și riscă destabilizarea regiunii Balcanilor de Vest.
Comentarii