Ministrul german de Interne: Libera circulație în zona Schengen "poate fi în pericol"
EurActiv.ro
de Ionut Baias
,
actualizat:
Ministrul german de Interne Thomas de Maizière afirmă că nu poate să excludă o suspendare a Acordului Schengen privind circulația fără pașaport între cele mai multe state membre ale Uniunii Europene, relatează Mediafax, citând BBC News online.
De Maizière a declarat că el susține Acordul Schengen, dar că acesta poate fi "în pericol". De asemenea, el a îndemnat Marea Britanie să accepte mai mulți imigranți.
Germania se așteaptă să primească 800.000 de solicitanți de azil numai anul acesta - cu mult mai mult decât alte state membre UE.
"Desigur, Marea Britanie are un rol special - nu este parte la Schengen", a spus el. "Însă toate statele UE este necesar să fie mai conștiente de responsabilitățile pe care le au", a îndemnat ministrul.
Din zona Schengen fac parte 26 de state europene, marea majoritate membre UE, care a abolit controalele la frontiere și a introdus reguli comune cu privire la azil.
Însă de Maizière afirmă că zona Schengen este amenințată din cauza țărilor care eșuează să adere la principiul potrivit căruia responsabilitatea în procesarea solicitărilor revine țării care a jucat cel mai important rol în intrarea solicitantului pe teritoriul UE.
Acest principiu este prevăzut de Regulamentul de la Dublin. Cei mai mulți imigranți ilegali care traversează Mediterana sosesc în Grecia și Italia, ale căror autorități afirmă că nu pot face față acestui val. Mulți imigranți pornesc apoi către nord, prin zona Schengen, în speranța să obțină azil altundeva în UE.
"Dacă nu respectă nimeni legea, atunci (zona) Schengen este în pericol. De aceea avem nevoie urgent de soluții europene", a subliniat ministrul german de Interne.
Thomas de Maizière a făcut aceste declarații în contextul a ceea ce un oficial UE a catalogat "cea mai dură criză a refugiaților de la al Doilea Rzboi Mondial" încoace.
Aproximaiv 340.000 de imigranți au sosit în UE numai anul acesta, dintre care mulți în ambarcațiuni improvizate, periculoase, în Italia și Grecia, a anunțat Agenția europeană FRONTEX.
Poliția macedoneană a utilizat vineri gaze lacrimogene împotriva unor imigranți blocați la frontiera cu Grecia, care încercau să pătrundă în această țară și să-și continue drumul către nord.