Ministerul de Externe al Rusiei a publicat marți pe Facebook o nouă fotografie cu șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, fotografie despre care susține că este capabilă 'să alunge demonii', relatează Rossiiskaia Gazeta și RIA Novosti.

Serghei Lavrov apare în fotografie cu un zâmbet larg, pe fondul unui cer albastru și cu un drapel uriaș al Rusiei pe umăr. Imaginea este însoțită de următorul text: "Fotografia este tămăduitoare. De aplicat în locurile bolnave ale planetei. Într-o serie de puncte geografice ar putea avea efect de exorcizare", relatează Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a precizat că fotografia a fost realizată luni, când ministrul Serghei Lavrov a efectuat o vizită în regiunea Vladimir (nord-est de Moscova), unde a participat la un forum al tineretului.