Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut sâmbătă Rusiei să pună capăt sprijinului militar, politic și financiar acordat rebelilor separatiști din estul Ucrainei.

Cererea lui Stoltenberg a fost formulată în cadrul summitului NATO de la Varșovia, acolo unde s-au pus la punct, conform unor surse citate de Agerpres, și detalii legate de Marea Neagră.

 „Documentul final conține un paragraf în care se spune că se evaluează opțiunile cu privire la o prezență avansată maritimă și aeriană în Marea Neagră”, conform Agerpres.

Inițiativa este susținută de SUA și Marea Britanie.

„S-au înregistrat din partea mai multor aliați europeni, în special cei cu tradiție în domeniul naval, interes pentru această componentă, chiar mai mare decât alte componentei aliate avansate. Nu sunt chestiuni foarte concretizate la ora actuală”, citează Agerpres sursele aliate.

NATO contra ISIS doar la nivel de supraveghere și instrucție

Liderii statelor membre ale NATO au mai decis la summitul de la Varșovia ca Alianța să pună la dispoziție avioane de supraveghere și instructori militari pentru sprijinirea coaliției internaționale împotriva grupării jihadiste ISIS.

„NATO are capabilități unice pentru a face diferența. Vom furniza un sprijin sporit partenerilor noștri, astfel încât ei să poată proteja țările și respinge extremismul violent”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberga.