Ministrul adjunct de externe al Poloniei a declarat marți că NATO ia în considerare posibilitatea de a doborî rachetele rusești care se apropie prea mult de frontierele Alianței Nord-Atlantice.

Declarația a avut loc la două zile după ce Polonia a raportat o încălcare a spațiului său aerian, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Varșovia a indicat duminică că o rachetă de croazieră rusească lansată în cursul nopții spre orașe din vestul Ucrainei a pătruns în spațiul aerian polonez timp de 39 de secunde.

Ministrul polonez al apărării a anunțat că Polonia și-a activat toate sistemele antiaeriene și că racheta ar fi fost doborâtă, dacă ar fi existat cel mai mic indiciu că se îndreaptă către o țintă de pe teritoriul polonez.

Marți, ministrul adjunct polonez de externe Andrzej Szejna a declarat pentru radioul local RMF24 că "diverse concepte sunt analizate în cadrul NATO" de la acest incident, "inclusiv doborârea acestor rachete atunci când sunt foarte aproape de frontierele NATO", din care Polonia face parte.

"Dar acest lucru se poate face doar cu acordul părții ucrainene și ținând cont de consecințele internaționale", a adăugat Szejna.

Varșovia a deplâns luni că ambasadorul Rusiei în Polonia a ignorat o convocare oficială la Ministerul polonez de Externe în urma incidentului cu rachetă.