Negocieri TTIP: SUA respinge propunerea UE pentru o curte de instanță a investițiilor
Un oficial american a respins, luni, propunerea Uniunii Europene pentru a crea o curte de instanță internațională dedicată problemelor din domeniul investițiilor, menită să rezolve una dintre disputele care îngreunează negocierile în cadrul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP). (EurActiv.com & AFP).
Comisarul european pentru comerț Cecilia Malmström a propus, săptămâna trecută, crearea unei curți de instanță dedicată domeniului investitiilor, pentru a reduce îngrijorarea din rândul europenilor că sistemul de arbitrare ISDS propus în cadrul TTIP va permite companiilor să ocolească instanțele naționale dacă simt că investițiile lor sunt amenințate.
Subsecretarul de stat pentru comerț internațional de la Departamentul de Comerț al Statelor Unite, Setfan Selig, a menționat luni, 11 mai, că anumite mecanisme similare de soluționare a disputelor stat-investitori (ISDS) există deja în acordurile comerciale internaționale și nu au rezultat în pierderea suveranității naționale a statelor respective.
„Criticile potrivit cărora acestea ar submina dreptul de a reglementa al autorităților naționale cred că sunt orientate greșit”, a spus Selig, în timpul unei vizite la Paris.
Citește articolul integral pe EurActiv.com
Cecilia Malmström a încercat, săptămâna trecută, să convingă și europarlamentarii europeni că există formule pentru a păstra, totuși, clauza ISDS în Partaneriatul Transatlantic, dar, conform relatării EurActiv.com, care citează eurodeputați și asociații profesionale din Bruxelles, nu a avut foarte mare succes.
Malmström a mai declarat, pe acest subiect, încă din luna martie, ca executivul european este dispus sa accepte clauze ISDS, de protectie a investitorilor straini, in viitoarele acorduri de liber schimb si investitii cu SUA (TTIP) si Canada (CETA), insa cu conditia ca mecanismul de solutionare a litigiilor sa fie reformat. Comisarul european pentru comert, Cecilia Malmstrom, a detaliat, miercuri, modul in care ar urma sa arate viitorul ISDS.
Citește articolul (din luna martie) aici
Până în prezent, au avut loc nouă runde de negocieri între UE și SUA în cadrul TTIP, ultima în 20-24 aprilie. Negocierile au început în iunie 2013.
Statele membre UE au deja 1400 de clauze de soluționare a disputelor stat-investitori (ISDS) în acorduri cu alte țări, unele datând din 1950. Toate părțile implicate sunt de acord că este necesară o reformă a acestui sistem.
Citește și: Special report EurActiv: TTIP and the Arbitration Clause
VIDEO : Protest împotriva TTIP în Bruxelles (februarie 2015)
Comentarii