Netanyahu dezvăluie planul pentru Gaza post-război: teritoriu fără arme, cu securitate israeliană

Fâșia Gaza ar urma să fie o enclavă palestiniană demilitarizată, cu securitate dependentă de Israel și fără Agenția ONU pentru Refugiați (UNRWA).
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a făcut public joi seara, pentru prima dată la patru luni și jumătate de la începerea războiului din Fâșia Gaza, planul său pentru "ziua de după" conflict, în care a prezentat o enclavă palestiniană demilitarizată, cu securitate dependentă de Israel și fără Agenția ONU pentru Refugiați (UNRWA), relatează DPA și EFE, preluate de Agerpres.
Netanyahu și-a prezentat planul în fața cabinetului său de securitate, a relatat joi seara târziu publicația The Times of Israel, potrivit căreia acest plan prevede controlul deplin al armatei israeliene asupra întregii enclave.
În documentul supus joi seară aprobării cabinetului de război și publicat vineri de biroul premierului, Netanyahu a reamintit obiectivele pe termen scurt ale campaniei militare în Gaza: distrugerea capacităților militare și a infrastructurii guvernamentale atât ale Hamas, cât și ale Jihadului Islamic, eliberarea ostaticilor și împiedicarea ca Fâșia Gaza să devină din nou o amenințare.
Pe termen mediu, el a anunțat o Fâșie Gaza în care Israelul își va menține libertatea operațiunilor militare "fără limită de timp", cu un perimetru de securitate la linia de demarcație și controlul israelian al frontierei dintre Gaza și Egipt pentru a preveni reapariția "elementelor teroriste în Fâșia Gaza".
De asemenea, Israelul afirmă că va menține controlul de securitate asupra Cisiordaniei și a Fâșiei Gaza, în timp ce în enclavă "va exista o demilitarizare completă", dincolo de ceea ce este necesar pentru a menține legea și ordinea.
Cu privire la viitoarea administrație în Fâșia Gaza, documentul afirmă vag că acesta va fi condusă de "funcționari locali" cu "experiență administrativă", niște persoane care să nu aibă legături cu "țări sau entități care sprijină terorismul".
Autoritatea Națională Palestiniană (ANP), care guvernează în Cisiordania, nu este menționată explicit în acest plan, conform The Times of Israel. Cu toate acestea, implicarea sa în viitoarea administrare a Fâșiei Gaza nu este exclusă, conform ziarului citat.
Planul mai conține un "program cuprinzător" a ceea ce numește deradicalizare a instituțiilor religioase și educaționale din enclavă, cu ajutorul altor țări arabe.
În Fâșia Gaza de după război nu va mai exista UNRWA, "ai cărei colaboratori au fost implicați în masacrul din 7 octombrie" 2023, se afirmă în text, în pofida lipsei de dovezi concludente în acest sens de când Israelul a lansat această acuzație împotriva unui număr de angajați ai UNRWA la sfârșitul lunii ianuarie.
"Israelul va depune eforturi pentru a stopa activitățile UNRWA în Fâșia Gaza și pentru a le înlocui cu agenții internaționale de ajutor responsabile", menționează documentul.
Comentarii