Netanyahu divizează Congresul american: SUA și Israelul trebuie să rămână unite, Iranul - amenințare
Cel mai "prost" discurs la Congres pronunțat de un lider străin, a comentat fostul purtător de cuvânt al Camerei americane, Nancy Pelosi, discursul premierului israelian Benjamin Netanyahu la Capitol Hill, transmite ANSA.
"Familiile" ostaticilor "vor o încetare a focului pentru a-i aduce acasă și sperăm că prim-ministrul își va petrece timpul pentru realizarea acestui obiectiv", a spus Pelosi.
În întâlnirea lor de mâine, președintele american Joe Biden și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu vor vorbi despre cum să îndepărteze "lacunele" finale, care încă blochează acordul pentru încetarea focului și eliberarea ostaticilor din Fâșia Gaza, care se află "în faza de închidere", a spus un înalt oficial al administrației americane într-o discuție la care a participat și ANSA. Obstacolele rămase pot fi depășite, a spus liderul, anunțând noi întâlniri menite să se ajungă la un acord între Israel și Hamas, săptămâna viitoare. Cei doi lideri vor vorbi și despre situația umanitară din Fâșie și despre amenințarea iraniană, apoi se vor întâlni împreună cu familiile unor ostatici ai Hamas.
"Am venit aici să vă asigur de un lucru, că noi vom învinge și a noastră va fi o victorie totală. Ceea ce se întâmplă nu este o ciocnire a civilizațiilor, ci între barbarie și civilizație, între cei care slăvesc moartea și cei care preamăresc viața. Pentru ca forțele civilizației să triumfe, SUA și Israelul trebuie să fie împreună".
Între lungi aplauze și mai mult de câteva fluiere, Benjamin Netanyahu a vorbit pentru a patra oară în Congresul american - cu una mai mult decât Winston Churchill - într-o Americă distrasă de ascensiunea surprinzătoare a Kamalei Harris și cu câteva ore înainte ca Biden să explice națiunii motivul retragerii sale, furându-i parțial lumina reflectoarelor.
Premierul israelian a vorbit timp de aproape o oră într-un Capitoliu divizat și puternic supravegheat, printre numeroasele absențe din rândul democraților (în jur de 80, conform CNN) și printre protestele fulminante ale miilor de manifestanți pro-palestinieni, care l-au asediat și în fața hotelului său de la Watergate. Și la care s-a referit cu dispreț în Cameră, numindu-i "idioții utili Iranului".
Accentul s-a pus evident pe apărarea propriilor acțiuni din Gaza, obținerea de sprijin pentru a continua bătălia împotriva Hamas până la anihilarea acesteia (solicitarea de ajutoare militare noi și rapide de la SUA) și blocarea grupărilor pro-iraniene, precum Hezbollah și Houthi, luând în vizor "axa iraniană a terorii, care amenință SUA, Israelul și lumea arabă".
Dar și pentru a-și asigura "deplinul angajament" de a finaliza acordul privind încetarea focului și eliberarea ostaticilor susținut de Biden, căruia i-a mulțumit pentru "sprijinul sincer" acordat în toți cei 50 de ani de politică. Un discurs mai puțin conflictual decât cel din 2015, când a folosit invitația republicanilor pentru a critica politica președintelui de atunci Barack Obama cu privire la Iran.
Și mai bipartizan, încercând să-și consolideze legăturile tradiționale cu Grand Old Party, dar și să atenueze tensiunea cu președintele democrat, pe care va trebui oricum să se bazeze în următoarele șase luni: cu el ne vom vedea mâine, întâlnindu-ne și cu familiile ostaticilor, în timp ce el va avea o întâlnire separată cu adjunctul său, înainte de a zbura vineri la Mar-a-Lago pentru o întâlnire față în față cu Donald Trump, căruia i-a adus un omagiu pentru ceea ce a făcut ca președinte, pornind de la Acordurile Avraam. Kamala Harris, însă, a ales să nu prezideze Parlamentul pentru discursul lui Bibi, invocând angajamentele electorale anterioare din Indianapolis.
În spatele acestei mișcări, unii văd o încercare de a se distanța și mai mult de gestionarea războiului din Gaza, recuperând din punct de vedere electoral marginea protestului democraților împotriva liniei lui Biden, considerată prea blândă. Președintele Camerei, Mike Johnson, a atacat-o, acuzând-o de neloialitate față de "cel mai important aliat strategic al nostru în acest moment". Dar nici senatorul J.D. Vance, vicepreședintele lui Trump, nu a fost acolo, implicat și el în campania electorală.
A lui Harris, însă, este doar cea mai grea dintre zecile de dezertări ale democraților (aproape dublu față de cele din 2015), pentru a protesta împotriva bombardamentelor din Gaza și pentru a nu-i oferi lui Netanyahu ocazia de a reveni în topul sondajelor interne dezastruoase. De asemenea, au lipsit primul democrat în linia de succesiune în Senat, Patty Murray, colegii săi Dick Durbin (numărul doi), Tim Kaine, Jeff Merkley și Brian Schatz, toți membri ai Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului, și Chris Van Hollen: "Pentru el este vorba despre consolidarea sprijinului său acasă, nu vreau să fac parte din propaganda politică în acest act de înșelăciune.
El nu este marele gardian al relațiilor SUA-Israel". Senatorul Bernie Sanders este și mai dur: "Sunt de acord cu Curtea Penală Internațională și cu comisia independentă a ONU că Benjamin Netanyahu și Yahya Sinwar sunt criminali de război".
Printre foștii deputați care au sărit peste discurs s-au numărat și fostul președinte al Camerei, Nancy Pelosi - care a preferat să se întâlnească cu familiile israeliene care au fost victime ale acțiunilor Hamas - Alexandria Ocasio-Cortez și Ilhan Omar, alături de moderata Ami Bera și liderul afro-american James Clyburn.
În schimb, Rashida Tlaib, deputata democrată din Michigan de religie islamică, care a arătat în Cameră o pancartă pe care scria "criminal de război". Absențe în ton cu valul de proteste care l-a însoțit pe Bibi de la sosirea sa în capitală, cu peste 200 de arestări, marți, pentru intrarea în Cannon House, o clădire a Parlamentului.
O mulțime de manifestanți care au asediat astăzi Capitoliul - protejat de garduri înalte metalice și de o desfășurare impunătoare de polițiști, care au folosit și spray cu piper împotriva celor mai "violenți" - cu steaguri palestiniene, lozinci împotriva "genocidului" și "criminalului de război" Netanyahu, dar și tricouri roșii pe care scria: "Nu în numele nostru", pentru a se distanța de politica administrației Biden care, totuși, continuă să-și susțină aliatul.
Premierul israelian va găsi cu siguranță un mediu mai puțin ostil la Mar-a-Lago pentru prima sa întâlnire cu Trump după încheierea președinției sale, când l-a acuzat de "trădare", pentru că s-a grăbit să-l felicite pe Biden, recunoscându-i victoria. Acum toate problemele principale de politică externă trec și pe la Palm Beach: din Ucraina până în Orientul Mijlociu.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Comentarii