Autoritățile române au trimis înapoi în Rusia doi spioni ai Kremlinului care au ajuns la București.

Newsweek.ro scrie că sâmbătă, dintr-o aeronavă comercială, pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă” din Otopeni coboară cetățeanul rus Kirill Shliakhov. După controlul pașaportului, acesta este informat că are interdicție de a intra în țară, în urma unei decizii recente a autorităților române.

Drept urmare, Shliakhov este nevoit să-și ia bilet înapoi spre Moscova, via Istanbul, și pleacă înapoi a doua zi, duminică.

Kirill Shliakhov are 51 de ani și este deja pensionar militar. Are gradul de colonel în rezervă al GRU, serviciul special de informații al Forțelor Armate ale Federației Ruse.

Odată ieșit la pensie, Shliakhov a fost cooptat imediat în structura de securitate a Lukoil, a doua cea mai mare companie rusească din domeniul energiei, după Gazprom. Compania e fondată de miliardarul Vagit Alekperov, un apropiat al regimului Putin, supus sancțiunilor internaționale.

Structura în care activează Shliakhov este cunoscută sub denumirea de Departamentul de Securitate al Lukoil și este încadrată cu numeroși spioni. Aceștia operează sub controlul FSB, principalul serviciu secret rusesc, moștenitor al fostului KGB.

Șeful departamentului, Vadim Pyatiletov, este general în rezervă. Fost șef al biroului FSB din regiunea Tyumen, el a fost demis în 2017, în urma implicării unora dintre subalternii săi în asasinate la comandă și furt de carburanți. Unul dintre aceștia a fost condamnat în 2020 la închisoare pentru complicitate la formarea unui grup criminal organizat.

Întors din drum acum două zile de autoritățile române, Shliakhov a mai fost la București, chiar la începutul acestei luni. El a sosit atunci însoțit de cetățeanul rus Sergei Markov.

Născut pe 3 decembrie 1973, Markov a fost și el ofițer GRU, iar în prezent este adjunctul lui Pyatitelov în cadrul Departamentului de Securitate al Lukoil. Unul dintre subalternii săi este fostul colonel FSB Valentin Likhachev, care răspunde de structurile externe de securitate ale companiei. Practic, de coordonarea agenților din statele în care Lukoil activează, inclusiv România.

După vizita în țara noastră, la începutul acestei luni, Shlyakov și Markov au plecat amândoi, cu o cursă Tarom, spre Chișinău (Republica Moldova), iar de acolo, spre Moscova.

Surse din Ministerul Afacerilor Interne au confirmat pentru Newsweek.ro că măsura nepermiterii intrării în România a fost luată pentru ambii cetățeni ruși. Doar Shlyakov a încercat însă să revină zilele trecute la București, fiind întors din drum de pe aeroportul din Otopeni.

Pyatiletov a scăpat însă fără nicio sancțiune, fiind preluat în scurt timp de Lukoil.