Bilanțul printre civili se consideră că a depășit deja 750, iar totalul omorurilor a trecut de 1.000 (sursele alawite avansează cifre mult mai mari). Au murit și cam 125 de luptători ai regimului de la Damasc. Clipurile, multe dintre ele filmate chiar de făptași, arată oameni îmbrăcați civil fiind executați sumar de islamiști cu arme de foc; umilirea bărbaților și femeilor alawiți; precum și inevitabilele strigăte jihadiste de luptă ale sunniților: „Allahu Akbar”.

Specificul situației e relevant (voi reveni într-o clipă), dar nici non-specificul nu e mai puțin crucial. Ceea ce tocmai s-a întâmplat în Siria e ce se întâmplă atunci când luptătorii jihadiști sunniți întâlnesc o populație civilă non-musulmană pe care au definit-o drept inamic. E exact ce i-a făcut ISIS populației yazidi în câmpiile de lângă Ninive în vara lui 2014. E același lucru pe care l-au pățit evreii israelieni din vecinătatea Fâșiei Gaza în octombrie 2023.

Faptul că guvernele occidentale au optat în ultimele luni să considere că actualii potentați islamiști de la Damasc există suspendați undeva în afara tiparelor și năravurilor organizațiilor jihadiste sunnite nu ar trebui să ne ascundă adevărul teribil, dar simplu: masacrarea civililor este un element inerent modului de a purta război al islamiștilor sunniți.

Multiple surse siriene mi-au relatat în ultimele zile că actualul regim islamist de la Damasc nutrește o ură deosebită pentru alawiții Siriei, la care de altfel se și referă în mod uzual printr-o insultă: „nusayri”.

Președintele de facto al Siriei, Ahmed Sheraa, declara într-un interviu din 2015 că pentru a primi protecție din partea viitorului regim islamic pe care el și camarazii lui voiau să-l instituie nu va fi suficient ca alawiții sirieni să renunțe la susținerea lor pentru familia Assad. Mai degrabă, a afirmat el, aceștia vor trebui să-și „corecteze greșeala doctrinară și să adopte islamul”. După care ei ar fi urmat să „devină frații noștri și îi vom proteja așa cum ne protejăm pe noi”. Merită să reținem acest avertisment sumbru când analizăm evenimentele ultimelor zile.

Alawiții sunt o sectă desprinsă în secolul 9 din islamul șiit duodeciman, dar care au adoptat convingeri care îi fac să fie considerați non-musulmani de teologia consacrată islamică, deopotrivă sunnită și șiită. Hafez Assad, tatăl lui Bashar, și cei mai apropiați colaboratori ai lui proveneau din această sectă, astfel că Siria a fost dominată vreme de jumătate de secol, cât a ținut regimul familiei Assad, de un nucleu alawit.

Cei mai mulți alawiți n-au avut de fapt de beneficiat prea mult de pe urma regimului Assad. Însă căderea dictatorului i-a adus într-o poziție deosebit de vulnerabilă. Spre deosebire de druzii și kurzii din Siria, ei nu au organizații paramilitare care să-i apere. Și spre deosebire de creștinii sirieni, nu au nici anumite entități din Occident care să le poarte grija sau să le acorde atenție. 50 de ani de dictatură a familiei Assad reprezintă timp suficient pentru ca o lungă înșiruire de acte individuale de umilință și neglijare să se întipărească în mintea multor sirieni sunniți ca un temei just de răzbunare. Toate acestea, complementate de bună seamă și cu tentative ale unor foste elemente ale regimului de a mobiliza rezistența față de noua conducere, au dus la evenimentele ultimelor zile.

Revenind la specificul situației, ce se întâmplă în vestul Siriei se pregătea de ceva vreme. T., o siriană alawită din satul Al-Ghab din provincia Hama, trăind acum în Europa, mi-a descris intensificarea graduală a tensiunilor începând imediat după fuga lui Assad.

„Atitudinea acestui guvern față de alawiți depășește orice orientare politică”, mi-a spus ea. „E ideologică. E înrădăcinată în mentalitatea lor.”

T. afirmă că au fost arestați foarte mulți alawiți, individual, în săptămânile precedente, iar alții au fost dați afară de angajatori. „Numai că până acum nu a fost sistematic”, mi-a spus ea.

Masacrul a fost declanșat de un atac din 6 martie asupra luptătorilor loiali noului regim din zona Jableh a provinciei Latakia. 13 soldați ai Damascului au fost uciși în incident. Ulterior soldați și alți bărbați înarmați loiali Damascului au descins asupra regiunii de coastă și au început omorurile. Reacția guvernului pare a fi constat într-o serie de acțiuni arbitrare: asalturi masive cu armament greu asupra locurilor considerate încă loiale vechiului regim, atacuri ale jihadiștilor asupra unor indivizi bănuiți a avea legături cu forțe loiale lui Assad, respectiv atacuri motivate pur și simplu de ură religioasă asupra civililor alawiți, inclusiv femei și copii.

Deși nu e clar încă cine e răspunzător pentru incidentul inițial din Jableh, e într-adevăr foarte probabil să fie opera loialiștilor vechiului regim. Există probe considerabile că în vestul Siriei s-a început deja organizarea unei structuri decise să poarte o insurecție. Voci favorabile actualului regim susțin că acea structură ar fi dirijată din străinătate, mai precis de entități irakiene controlate de Iran, și ar fi condusă de un anume general Ghaith Dalla, provenind din cunoscuta Divizie a Patra a fostului regim.

Acuzațiile sunt plauzibile. Iranul a pierdut masiv prin prăbușirea regimului Assad. Iar Teheranul rămâne în continuare cel mai abil utilizator de interpuși militari în calitate de instrument de politică externă în Orientul Mijlociu. O grupare intitulată „Frontul Rezistenței Islamice Siriene” și-a făcut cunoscută existența luna aceasta, proclamându-se loială Iranului. Nu se știe încă dacă are vreo legătură cu atacul de la Jableh. Iar existența acestei structuri firește că nu poate sub nici o formă să scuze, explice ori justifice recentele masacre contra civililor. Dar ar trebui reținută.

Ce putem deduce din toate cele de mai sus? În primul și cel mai important rând că e greșit să ne gândim la HTS [grupare teroristă islamică afiliată în trecut la Al-Qaeda - nota trad.] ca fiind conducătorii legitimi, necontestați, ai Siriei. E mai potrivit să ne gândim la ei ca la gruparea jihadistă sunnită care controlează în prezent Damascul, dar care se confruntă cu o opoziție fermă din partea unei varietăți de segmente ale populației și de regiuni.

În al doilea rând, că obiceiurile și atitudinile față de non-sunniți ale acestei grupări dominante nu s-au schimbat, ci rămân aceleași care caracterizează în general mediul islamist și jihadist din care provine. Și, în fine și cel mai tragic pentru populația Siriei, indiferent de confesiune, că situația din țară nu s-a stabilizat și urmează aproape cu certitudine noi tulburări.

Sursa: Rador Radio România