Ucrainienii sunt nemulțumiți că Premiul Nobel pentru Pace include Rusia și Belarus
"Nici organizațiile rusești și nici cele din Belarus nu au reușit să susțină o rezistență solidă în țările lor", a declarat consilierul lui Zelenski, Mihailo Podoliak, citează ABC.
Comitetul Norvegian pentru Premiul Nobel a acordat, vineri, cel mai prestigios premiu pentru pace din lume avocatului belarus pentru drepturile omului, încarcerat, Ales Bialiațki, organizației ruse Memorial și Centrului ucrainean pentru Libertăți Civile. Câștigătorii "reprezintă societatea civilă în țările lor de origine", a declarat președintele comitetului Berit Reiss-Andersen la ceremonia de prezentare. "De mulți ani, au militat pentru a proteja drepturile fundamentale ale cetățenilor și dreptul de a-i critica pe cei de la putere", a explicat el.
Relația premianților cu invazia rusă a Ucrainei presupune o declarație de intenții din partea Academiei, așa cum sugera discursul de anunț. "Anul acesta, am fost într-o situație extraordinară, cu un război în Europa, ceea ce este foarte neobișnuit, dar ne confruntăm și cu un război care are un efect global asupra oamenilor din întreaga lume", a adăugat Reiss-Andersen, care a indicat că premiul trebuie înțeles și ca un mesaj către autocrați. "Este un mesaj că războiul trebuie să se încheie", a spus el, explicând că Comitetul răspunde cu acest premiu societății civile în situația actuală, deoarece consideră că ea este cheia și cel mai eficient antidot împotriva autoritarismului și războiului.
"O societate civilă puternică împiedică acest tip de dezvoltare", a conchist el, "și, în plus, poate preveni atrocitățile viitoare".
De asemenea, Reiss-Andersen a avut grijă să clarifice că premiul nu are scopul de a transmite un mesaj președintelui rus, ci l-a numit pe Vladimir Putin "liderul unui guvern autoritar care reprimă activiștii pentru drepturile omului".
Kievul a considerat declarațiile sale prea "călduțe", iar consilierul prezidențial ucrainean, Mihailo Podoliak, a criticat premiul și a reproșat că doi dintre câștigători provin din țări care "au atacat o terță parte". "O idee interesantă despre pace", a comentat el în mod ironic despre premiul Nobel, subliniind că "nici organizațiile ruse, nici cele din Belarus nu au reușit să organizeze o rezistență solidă în țările lor".
Secretarul general al ONU, António Guterres, i-a felicitat pe activiști și a aplaudat că munca mișcărilor civile a fost recunoscută. "Grupurile societății civile sunt oxigenul democrației și catalizatori pentru pace, progres social și creștere economică".
Potrivit declarației Comitetului, efortul "extraordinar" al celor două organizații și al activistului a fost deosebit de apreciat pentru "documentarea crimelor de război, a încălcărilor drepturilor omului și a abuzului de putere". De asemenea, efortul său constant în favoarea "valorilor umaniste, antimilitarismului și principiilor dreptului", lucru care, în opinia Academiei, onorează viziunea păcii și a fraternității între națiuni, "o viziune foarte necesară în lumea de astăzi".
Sursa: RADOR
Comentarii