Cel puțin 11 persoane, majoritatea copii, au fost ucise într-un atac dintr-o școală din Kazan, oraș în centrul Rusiei.

UPDATE: Cel puțin 11 persoane au fost ucise marți după ce unul sau mai mulți atacatori înarmați au deschis focul la o școală din orașul Kazan, relatează mass-media ruse.

Moscow Times scrie că mai multe materiale video au fost distribuite pe canale Telegram arătând copii care sar pe geamurile școlii, în timp ce pe fundal se aud focuri de armă. Doi elevi au murit după ce au sărit pe o fereastră de la etajul al treilea, transmite RIA Novosti. 

Un atacator a fost arestat, iar media ruse lau identificat ca fiind un absovent al școlii, care și-ar fi anunțat în social media planurile de a comite atacul.

************* 

"Au decedat 9 persoane, dintre care 8 copii și un profesor. De asemenea, au fost răniți alți 10 oameni, dintre care 4 au fost spitalizați", a declarat pentru TASS o sursă din cadrul serviciilor pentru situații de urgență, transmite Agerpres.

Medici au informat despre spitalizarea a 12 copii și a unui adult.

O altă sursă, din cadrul poliției, a declarat că "doi necunoscuți au deschis focul". "Există victime, numărul lor și detaliile (atacului) sunt în curs de precizare", a spus această sursă citată de TASS.

Potrivit RIA Novosti, un adolescent de 17 ani a fost arestat de poliție și de asemenea ar fi avut loc o explozie.

Potrivit TASS, a doua dintre persoanele care au deschis focul este posibil să se afle în continuare în clădire și să țină ostatici. La fața locului au sosit serviciile operative și echipaje de poliție. Copiii sunt evacuați din școală, iar unii dintre ei au sărit pe ferestre încercând să se salveze.

Potrivit martorilor, elevi din clase mai mari, atacatorii au declanșat inițial o explozie, apoi s-au auzit focuri de armă.