Noua Zeelandă: Chris Hipkins a fost numit oficial prim-ministru
La 44 de ani, Chris Hipkins îi succede Jacindei Ardern în funcția de șef al guvernului. Ea a renunțat, spunând că nu are "suficientă energie".
Chris Hipkins a devenit miercuri în mod oficial noul prim-ministru al Noii Zeelande, succedându-i Jacindei Ardern, care a părăsit Parlamentul în aplauzele a sute de neozeelandezi la o ceremonie de învestire la Wellington, relatează Le Point.
Jacinda Ardern a șocat Noua Zeelandă săptămâna trecută, când a anunțat brusc că va demisiona de la putere, la mai puțin de trei ani după ce a câștigat un al doilea mandat într-o victorie electorală zdrobitoare.
Jacinda Ardern, 42 de ani, a declarat că nu mai are "suficientă energie" pentru a-și continua îndatoririle, după cinci ani marcați de o erupție vulcanică mortală, de cel mai grav atac comis vreodată în țară și de pandemia de Covid-19.
Succesorul său, Chris Hipkins, a depus jurământul la o ceremonie din Wellington, capitala țării, și s-a declarat "plin de energie și entuziasmat de provocările care urmează". În vârstă de 44 de ani, el asigură: "Este cel mai mare privilegiu și cea mai mare responsabilitate din viața mea".
Chris Hipkins a fost salutat pentru mandatul său de aproape doi ani ca ministru responsabil cu lupta împotriva Covid-19, într-o țară care și-a închis granițele pentru a evita pandemia și le-a redeschis abia în august 2022. Jacinda Ardern și-a făcut ultima apariție publică în calitate de prim-ministru mai devreme astăzi, ieșind din Parlament sub aplauzele spontane a sute de angajați și spectatori.
Popularitatea guvernului laburist (centru-stânga) s-a deteriorat în ultimele luni din cauza unei recesiuni care amenință țara și a unei revigorări a opoziției conservatoare. Chris Hipkins va fi cel care va avea greaua misiune de a-și resuscita popularitatea înainte de alegerile generale din octombrie 2023.
Noul prim-ministru a stabilit deja cursul: "Covid-19 și pandemia globală sunt la originea unei crize de sănătate. Acum această criză este și economică și pe asta se va concentra guvernul meu", a subliniat el.
Chris Hipkins, care a studiat politica și criminologia la Universitatea din Victoria și a lucrat mai târziu în sectorul formării industriale, a indicat că costul vieții este una dintre prioritățile sale, dar s-a arătat mai rezervat când a fost întrebat despre alte potențiale schimbări politice. După ce și-a prezidat prima ședință de cabinet, miercuri după-amiază, Chris Hipkins a spus că a fost un "moment de mare mândrie" pentru el să preia responsabilitățile de la Jacinda Ardern.
Tată a doi copii, el se descrie ca un neo-zeelandez "obișnuit" dintr-un mediu muncitoresc, căruia îi plac rulourile cu cârnați și să meargă cu bicicleta la serviciu. El a condamnat insultele "absolut odioase" proferate la adresa predecesoarei sale pe rețelele de socializare, care s-au intensificat în timpul mandatului ei. În timp ce demisia Jacindei Ardern a stârnit o dezbatere la nivel național despre denigrarea femeilor lideri, în special pe rețelele de socializare, fostul premier a declarat marți că ar "detesta" dacă plecarea ei bruscă ar fi văzută ca o critică la adresa țării sale.
Jacinda Ardern, care va continua să stea în Parlament, și-a anunțat intenția de a se distanța de concursurile oratorice politice. Ea a mai spus că plănuiește să se căsătorească cu partenerul ei Clarke Gayford, o personalitate TV care găzduiește o emisiune de pescuit și că așteaptă cu nerăbdare să își ducă fiica, Neve, la școală.
Sursa: RADOR
Comentarii