Într-un nou fragment din interviul acordat emisiunii "60 de minute" difuzată de CBS, președintele Statelor Unite, Joe Biden a oferit mai multe detalii despre conversațiile avute iarna trecută cu președintele Chinei, Xi Jinping.

Joe Biden l-a avertizat pe omologul Xi Jinping în legătură cu "greșeala gigantică" pe care ar reprezenta-o un ajutor din partea Chinei pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei.

Președintele SUA a adăugat că "până acum" nu a existat "niciun indiciu" că Beijingul ar fi propus arme sau "alte lucruri pe care Rusia le-a dorit" pentru a o ajuta în războiul ei din Ucraina.

În cadrul emisiunii, președintele Biden era pe punctul de a adăuga ceva la fraza sa, dar s-a oprit și a spus: "Ei bine, poate că nu ar trebui să mai spun nimic". Scott Pelly, de la CBS, l-a implorat pe Joe Biden să continue, dar președintele american a refuzat hotărât.

"L-am sunat pe președintele Xi, nu pentru a-l amenința, deloc, ci doar pentru a-i spune că ne-am întâlnit de multe ori. Și i-am spus că, 'dacă credeți că americanii și alții vor continua să investească în China pe baza faptului că ați încălcat sancțiunile impuse Rusiei, cred că faceți o greșeală uriașă. Dar este decizia voastră'", a spus Joe Biden, făcând referire la o convorbire video pe care a avut-o cu Xi Jinping după Jocurile Olimpice de la Beijing, la care președintele chinez l-a invitat pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, să participe.

CNN a relatat anterior că, în luna martie, Joe Biden s-a folosit de acea convorbire video, care a durat 110 minute, pentru a-l descuraja pe Xi Jinping să ajute Rusia în războiul său împotriva Ucrainei. (Sursa: RADOR)

Rusia și China au căzut de acord să-și aprofundeze cooperarea în probleme de apărare, cu accent pe desfășurarea de exerciții comune, a declarat luni la Moscova puternicul Consiliu de Securitate al Federației Ruse, citat de Reuters.

"Părțile au convenit asupra cooperării militare în continuare cu accent pe exerciții și patrule comune, precum și pe întărirea contactelor dintre Statele Majore Generale", se arată într-un comunicat.

Difuzarea comunicatului are loc în timp ce secretarul Consiliului de Securitate Nikolai Patrușev vizitează China pentru a purta consultări de securitate și avea întâlniri cu oficiali, notează Agerpres.