De gândit: dacă intențiile și faptele guvernului israelian urmăresc într-adevăr îndeplinirea unui genocid – dacă guvernul acesta e într-atât de malefic încât e decis să-i anihileze pe locuitorii Gazei –, de ce nu au fost acțiunile lui mai metodice și incomparabil mai letale? De ce nu au fost, să spunem, sute de mii de morți în locul celor aproape 60.000 de decese raportate în cei aproape doi ani de război de ministerul sănătății din Gaza subordonat organizației teroriste Hamas, un bilanț care nici măcar nu face distincția între civili și combatanți?

Nu e ca și cum Israelului i-ar lipsi capacitatea de a realiza o distrugere incomparabil mai mare decât cea de până acum. E cea mai mare putere militară a regiunii, ba încă și mai puternică acum, după ce a decimat Hezbollahul și a umilit Iranul. De exemplu ar fi putut bombarda Gaza fără avertismente prealabile, numai că Israelul îi avertizează de fiecare dată pe locuitorii zonelor care urmează a fi bombardate. Ar fi putut bombarda de la depărtare, fără să-și pună în pericol proprii soldați, dintre care au murit până acum în luptă câteva sute.

Nu e nici ca și cum Israelul ar fi fost descurajat să lovească mai puternic Gaza din cauza prezenței ostaticilor israelieni acolo. Serviciile lui de informații au deja o idee destul de bună cam pe unde sunt sechestrați acei ostatici, dovada fiind aceea că, numai cu câteva excepții tragice, relativ puțini dintre ei au murit de pe urma tirurilor israeliene. Și mai sunt conștiente și de faptul că, oricât de brutală le-ar fi captivitatea ostaticilor, Hamas are interesul de a-i ține în viață.

Și nu e nici ca și cum Israelului i-ar lipsi protecția diplomatică. Președintele Trump a vehiculat fățiș ideea mutării întregii populații a Gazei și a avertizat în mod repetat Hamasul că „tot iadul se va dezlănțui” dacă nu va înapoia ostaticii. Cât despre amenințarea boicotului economic, Bursa de la Tel Aviv a avut după 7 octombrie 2025 cea mai bună evoluție dintre toate marile burse ale lumii. Și, cu tot respectul cuvenit față de riscul unui boicot irlandez, Israelul nu este totuși o țară care se confruntă cu vreo amenințare economică fundamentală. Ba chiar din contră, cei care-l boicotează au de suferit de pe urma acțiunii lor.

Mai pe scurt, prima întrebare la care trebuie să răspundă corul anti-Israel al genocidului este: De ce nu e numărul morților mai mare?

Răspunsul este, firește, că în mod vădit Israelul nu comite genocid, un termen cu o definiție juridică specifică și cu încărcătură morală care e definit de convenția contra genocidului a ONU drept „intenția de a distruge, în întregime sau în parte, o categorie națională, etnică, rasială sau religioasă, ca atare”.

Remarcați cuvintele „intenție” și „ca atare”. Genocidul nu se definește pur și simplu ca „prea multe morți de civili” - altfel o realitate tragică a aproape oricărui război, inclusiv războiul din Gaza. Genocidul înseamnă încercarea de a extermina o categorie de indivizi din absolut nici un alt motiv în afară de acela că ei îi aparțin respectivei categorii. Naziștii și partenerii lor au omorât evrei în cursul Holocaustului fiindcă erau evrei, tot așa cum populația Hutu a măcelărit populația Tutsi în cursul genocidului din Rwanda pentru simplul fapt că erau Tutsi. Când Hamasul a invadat Israelul pe 7 octombrie și a masacrat deliberat familii întregii în casele lor și tineri participanți la un festival de muzică, și ei i-au măcelărit pe acei israelieni „ca atare”.

În antiteză, faptul că peste 1 milion de civili germani au murit în Al Doilea Război Mondial - dintre care mii în bombardamentele dezgustătoare asupra unor orașe precum Hamburg și Dresda - face din acei germani victime ale războiului, iar nu victime ale genocidului. Scopul Aliaților era să-i înfrângă pe naziștii care împinseseră Germania la război, iar nu să-i extermine pe germani pentru simplul fapt că erau germani.

Drept replică, criticii înverșunați ai Israelului evidențiază amploarea distrugerii din Gaza. Subliniază și numai câteva declarații făcute de numai câțiva politicieni israelieni care îi dezumanizează pe locuitorii Gazei și le promit represalii brutale. Însă niște declarații făcute într-un moment de furie în urma atrocităților comise de Hamas pe 7 octombrie nu au cum să echivaleze cu Conferința de la Wannsee [prin care naziștii au pus la punct logistica exterminării evreilor - n.trad.], iar eu unul nu am cunoștință despre vreo probă concretă privind existența unui plan israelian de ucidere deliberată a civililor din Gaza.

Câte despre distrugerea din Gaza, ea este într-adevăr imensă. Aici trebuie puse întrebări importante despre tacticile folosite de Israel, cea mai recentă constând în noul sistem haotic de distribuire a alimentelor, înființat cu scopul de a priva Hamasul de controlul pe care-l exercita asupra surselor de hrană. Plus că nu prea s-a întâmplat în istorie ca vreo armată să plece la război și să nu se numere în rândurile ei măcar câțiva soldați care au comis crime de război. Istorie care include și Israelul în acest război - și aproape toate războaiele Americii, inclusiv al doilea război mondial, în care una dintre cele mai ilustre generații ale noastre a bombardat școli din greșeală și a executat cu sânge rece prizonieri de război.

Însă mecanismele umanitare defectuoase, soldații răzleți care se dedau la crime, loviturile care ating ținte greșite sau politicienii care proferează amenințări răzbunătoare, chiar și toate acestea luate la un loc, nici măcar nu se apropie măcar de definiția genocidului. Ele sunt elementele constitutive ale unui război, cu toate dimensiunile lui tragice uzuale. Ce este însă neobișnuit la conflictul din Gaza e modul cinic și criminal în care optează Hamas să poarte războiul. În Ucraina, când atacă Rusia cu rachete sau drone ori artilerie, civilii coboară la adăpost în subsol și armata rămâne la suprafață să lupte. În Gaza e fix pe dos: Hamas se ascunde la adăpostul imensei rețele de tuneluri, unde are hrană pe săturate și se poate odihni, iar civilii – cărora le e interzisă protecția tunelurilor – rămân la suprafață.

Această tactică, în sine o crimă de război, îi îngreunează Israelului atingerea obiectivelor de război: salvarea ostaticilor, respectiv eliminarea Hamasului ca forță militară și politică, astfel încât Israelul să nu mai poată fi pândit niciodată de un pericol precum cel din 7 octombrie. Aceste două obiectiv gemene au fost și rămân în continuare perfect legitime - și înseamnă că Hamas poate opri omorurile din Gaza în orice clipă printr-un gest simplu: predarea ostaticilor și capitularea sa. Asemenea solicitări sunt aproape imposibil de auzit din gura acuzatorilor chipurile nepărtinitori ai Israelului.

Merită explorată și întrebarea cum ar acționa SUA în circumstanțe similare. Întâmplare face că îi cunoaștem deja răspunsul. În 2016 și 2017, sub președintele Barack Obama și apoi sub Trump, SUA au ajutat guvernul Irakului să recucerească orașul Mosul, care fusese cucerit în urmă cu trei ani de organizația teroristă ISIS și transformat într-o fortăreață plină de capcane explozive și tuneluri subterane. Iată cum descria pe atunci acest ziar modul în care se purta războiul pentru eliminarea ISIS: „În timp ce forțele irakiene avansau, loviturile aviației americane au nivelat uneori străzi întregi – inclusiv un atac de luna aceasta din cartierul Jidideh despre care localnicii afirmă că a omorât poate și 200 de civili. Concomitent, luptătorii ISIS folosesc mulțimi de civili pe post de scuturi umane, iar când trag cu puștile și mortierele, trag fără să aleagă”.

Bătălia de la Mosul, care a durat nouă luni, a avut în SUA un larg sprijin bipartit, precum și o amplă susținere pe plan internațional. După unele estimări e posibil să fi fost uciși atunci până la 11.000 de civili. Nu-mi amintesc să fi avut loc vreun protest prin vreun campus.

Unii cititori ar putea afirma că, chiar și dacă războiul din Gaza nu este un genocid, a durat deja prea mult și trebuie să se oprească. E un argument valid, împărtășit și de o majoritate a israelienilor. Și atunci, de ce mai contează această dezbatere privind termenul de „genocid”? Din două motive.

Unu la mână, chiar dacă există probabil unii analiști și cercetători care cred sincer în valabilitatea acuzației de genocid, acuzația e utilizată concomitent de anti-sioniști și antisemiți pentru a așeza semnul egalității între Israelul modern și Germania nazistă. Efectul este acela al legitimării unui nou val de ură antisemită, ură care incită la ostilitate nu numai față de guvernul Israelului, ci și față de oricare evreu care susține Israelul, fiindcă acesta va deveni astfel un susținător al genocidului. E o tactică pe care detractorii Israelului o folosesc de mulți ani, recurgând la acuzații exagerate sau de-a dreptul false despre masacre ori crime de război israeliene, care la o inspecție mai atentă nu se confirmă. Acuzația actuală de genocid e același lucru, numai că cu efecte mai letale.

În al doilea rând, dacă vrem ca genocidul - un cuvânt inventat abia în anii '40 - să-și mențină statutul de crimă unică prin hidoșenia ei, atunci termenul nu-i poate fi aplicat cu lejeritate oricărei situații militare care nu ne place. Războaiele sunt oricum suficient de oribile. Dar dacă abuzăm de termenul de „genocid”, atunci riscăm să nici nu le mai sesizăm pe cele reale atunci când au cu adevărat loc.

Războiul din Gaza ar trebui să se încheie într-un mod care garantează că nu se va mai repeta niciodată. A-l numi „genocid” nu ajută cu nimic în sensul acesta, ci doar diluează înțelesul unui cuvânt pe care nu ne putem permite a-l deprecia.

Sursa: Rador Radio România