O delegație ucraineană a plecat în SUA pentru negocieri cu apropiați ai lui Trump
O delegație ucraineană condusă de șeful Biroului Președintelui, Andri Iermak, a plecat miercuri în Statele Unite ale Americii, pentru a purta negocieri cu persoane din anturajul președintelui ales Donald Trump, dezvăluie Evropeiska Pravda (Ucraina).
Surse din mediul diplomatic au declarat pentru Radio NV că, în afară de Iermak, din delegație mai fac parte ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umierov, și vicepremierul-ministrul economiei, Iulia Sviridenko. Conform unei surse consultate de Evropeiska Pravda, Umierov nu a mers în SUA, însă și-a trimis adjunctul, Serhi Boev. „Scopul principal al acestei deplasări este o întâlnire cu trumpiștii, cu oameni din anturajul noului președinte american, Donald Trump” - a declarat una dintre surse pentru Radio NV.
O altă sursă susține că șeful cancelariei prezidențiale ucrainene intenționează să poarte discuții cu cel care a fost propus de Trump pentru postul de reprezentant special pentru Ucraina și Rusia, generalul în retragere Keith Kellogg. Evropeiska Pravda adaugă că sunt planificate și discuții între partea ucraineană și viitorul consilier pentru securitate națională al lui Trump, Michael Waltz. Radio NV transmite că vizita lui Iermak în SUA a fost planificată imediat după alegerile prezidențiale americane, dar „atunci nu era posibilă organizarea unei întâlniri cu cei din anturajul lui Donald Trump”.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii