Planurile lui Netanyahu de subminare a justiției și de represare a drepturilor civice se izbesc de proteste masive, dar se fac totodată analogii și cu regimul din Turcia al lui Erdoğan, arată haaretz.com.

Sâmbătă seară, israelienii au ieșit din nou pe străzile din Tel Aviv ca să protesteze față de atacul continuu la adresa instituțiilor lor democratice, lansat de noul guvern Netanyahu, iar proteste similare s-au înregistrat și în Haifa și la Ierusalim.

Pe bună dreptate, protestatarii se tem că Israelul este pe cale să devină un stat dictatorial, având în vedere că ministrul justiției, Yariv Levin, este hotărât să adopte o reformă judiciară care nu reprezintă altceva decât o tentativă a guvernului de a minimaliza Curtea Supremă, oferind Knessetului posibilitatea de a avea un ultim cuvânt de spus atât în privința legislației, cât și în privința controlului asupra verdictelor din instanță.

Nu este deloc exagerat dacă am spune că, grație acestor eforturi de subminare a verdictelor din justiție, Israelul va înceta să mai fie o democrație, iar guvernul va avea puteri dictatoriale. După ce Levin și-a anunțat planurile, principalele temeri sunt legate de faptul că diversele comunități din Israel își vor vedea încălcate toate drepturile.

Comunitățile LGBTQ-Plus se tem de o legislație discriminatorie, cu niște miniștri declarat homofobi căutând să-și impună punctul de vedere în educația publică. Alții se tem că drepturile civic - greu câștigatele legi împotriva bigotismului, care le apără pe femei și pe israelienii de origine etiopiană, care au un întreg trecut de rasism instituționalizat - ar putea fi primele victime. De la închiderea magazinelor în zilele de Sabat și până la legiferarea discriminării, exprimarea unor asemenea temeri este legitimă.

Există o comunitate care, în mod inevitabil, va fi principala țintă ta guvernului, ea fiind reprezentată de cetățenii palestinieni din țară – o minoritate etnică și națională care reprezintă peste 20% din populație. Dintre toți cetățenii, aceștia vor fi primii a căror loialitate le va fi pusă la grea încercare, acuzațiile de ‚neloialitate’ putându-le amenința toate drepturile civile, ba chiar și cetățenia.

Ministrul securității naționale, de extremă-dreaptă, încearcă deja să impună decizia ilegală de interzicere a drapelelor palestiniene – un steag cu care mulți oameni se identifică, în pofida cetățeniei lor israeliene. O interdicție oficială ar însemna un atac la libertatea de exprimare.

Dată fiind această atmosferă anti-palestiniană, nu este greu să ne imaginăm că împotriva lor s-ar putea apela la o forță letală, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. Dat fiind atacul evident la adresa identității palestiniene, foarte curând, ne-am putea trezi că o mare parte a acestei comunități nu dispune de reprezentare în Knesset (parlamentul israelian, n. red.)

În trecut, Comisia Electorală a interzis participarea în alegeri a partidului Balad, naționalist – un verdict pe care ulterior Curtea Supremă l-a anulat. În cazul în care Knesset-ul poate prevala în fața unui verdict al instanței, la orizont s-ar putea afla interzicerea acestui partid sau a altor partide, cum ar fi partidul Hadash, al evreilor arabi /.../Opozanții de centru sau de centru-dreapta ai lui Netanyahu ar trebui să se gândească care ar fi efectul aceleiași povești – aceleași incitări naționaliste și aceleași decizii ‘spre binele națiunii’ – împotriva partidelor și parlamentarilor arabi din Israel. Există deja un justificat scepticism în privința forței pe care opoziția lor ar avea-o în asemenea cazuri.

Atât mișcările de opoziție din Israel, cât și cele din Turcia își au originea din partide cu un trecut îndelungat în privința negării altor etnii din societatea lor. Ei salută democrația, dar refuză să recunoască faptul că ei înșiși fac parte din fondul problemei.

Cum, în acest an, Turcia aniversează 100 de ani, iar Israelul aniversează 75 de ani (de democrație), este timpul ca aceia care flutură steagul democrației liberale să se gândească din nou și să afle ce anume reprezintă asta pentru fiecare dintre concetățenii lor. Fără integrarea minorităților și a recunoașterii nedreptăților istorice și actuale la care au fost supuse, o reală schimbare nu va fi niciodată posibilă.

În cazul Israelului, este vorba despre o schimbare a cărei urgență e legată de ‘șocul Netanyahu’ și de implicita campanie de a schimba imaginea Israelului.

sursa: RADOR