Obiecte zburătoare misterioase în SUA: speculațiile se înmulțesc
Un avion de luptă american a doborât duminică un nou "obiect" zburător în apropiere de granița cu Canada, ultimul ca dată dintre cele trei dispozitive misterioase descoperite de când radarele militare au fost îmbunătățite, potrivit Le Vif.
Americanii, îngrijorați, urmăresc cerul în timp ce misterioasele incursiuni se succed pe fondul tensiunilor crescute cu China - deși până acum doar primul obiect a fost atribuit Beijingului.
Duminică, Pentagonul a declarat că nu cunoaște încă natura celorlalte trei obiecte – unul doborât vineri peste Alaska, unul sâmbătă peste teritoriul Canadei, în Yukon, și cel mai recent duminică peste Lacul Huron, care separă statul american Michigan de provincia canadiană Ontario.
Totuși, el a clarificat că obiectul doborât duminică a fost urmărit aproape o zi și nu seamănă cu presupusul balon de supraveghere chinezesc care a fost distrus în largul coastei Atlanticului pe 4 februarie, după ce a traversat țara.
Deși nu a fost considerat o "amenințare militară" la sol, obiectul a fost doborât de un F-16, deoarece cursul și altitudinea sa ar fi putut reprezenta un risc pentru aviația civilă, a precizat Pentagonul.
De data aceasta, un obiect "octogonal" fără nacelă vizibilă a zburat la o altitudine de aproximativ 6.000 de metri în statul Michigan, potrivit unui înalt oficial al administrației.
Generalul Glen VanHerck, șeful Comandamentului de Apărare Aerospațială din America de Nord (Norad), le-a declarat reporterilor că, după ce au trimis avioane pentru a inspecta cel mai recent obiect, au ajuns la concluzia că nu există niciun indiciu al vreunei amenințări. Refuzând să descrie forma sau dimensiunea obiectelor, el a precizat totuși că acestea se mișcă foarte încet, cam la viteza vântului. Speculațiile cu privire la natura acestor obiecte au crescut în ultimele zile.
"Voi lăsa serviciile de informații și contrainformații să răspundă la această întrebare", le-a spus VanHerck reporterilor când a fost întrebat dacă este posibil ca obiectele să fie extraterestre. "Nu am exclus nimic în acest stadiu".
Cele trei obiecte doborâte de vineri au fost detectate după ce US Air Defense a ajustat setările radarului pentru a căuta obiecte mai mici, care se mișcă mai încet, a declarat secretarul adjunct al Apărării, Melissa Dalton.
"După situația cu balonul din Republica Populară Chineză pe care l-am doborât sâmbăta trecută, am examinat mai atent spațiul nostru aerian la aceste altitudini, în special prin îmbunătățirea radarului, ceea ce poate explica, cel puțin parțial, creșterea numărului de obiecte pe care le-am detectat în ultima săptămână", le-a declarat ea reporterilor.
Melissa Dalton a precizat că autoritățile sunt conștiente de faptul că există obiecte care plutesc la asemenea altitudini operate în aer de institute de cercetare și companii private.
"Dar din moment ce nu am reușit să evaluăm definitiv ce sunt aceste obiecte recente, președintele a vrut să acționeze din exces de prudență pentru a ne proteja siguranța și interesele", a adăugat ea.
Statele Unite consideră că primul obiect detectat oficial, un balon, a fost controlat de armata chineză și făcea parte dintr-o flotă trimisă de Beijing în peste 40 de țări de pe cinci continente, în scop de spionaj. Guvernul chinez asigură că a fost o aeronavă civilă folosită în scopuri de cercetare, în principal meteorologice.
Duminică, secretarul adjunct al Apărării al SUA, Melissa Dalton, a declarat că "s-au stabilit contacte" cu China despre acest prim balon, fără a preciza natura lor.
Săptămâna treută, alte două obiecte zburătoare au fost doborâte de forțele americane, unul vineri peste Alaska, cealaltă sâmbătă în Canada.
Premierul canadian Justin Trudeau a vizitat duminică seara provincia Yukon, unde al treilea obiect a fost doborât, în timp ce Washingtonul și Ottawa sunt încă ocupate cu colectarea rămășițelor dispozitivelor.
Aceste evenimente au sporit tensiunea dintre China și Statele Unite, iar o vizită la Beijing a secretarului de stat american Antony Blinken a fost amânată.
Deputatul republican Michael McCaul, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei inferioare a Congresului SUA, a acuzat, duminică, China de un "act de beligeranță" în legătură cu balonul doborât pe 4 februarie.
Trimiterea acestui obiect "a fost făcută în mod provocator pentru a aduna informații și a colecta elemente despre cele trei mari situri nucleare ale noastre", a afirmat el pentru CBS.
Republicanii l-au criticat dur pe președintele democrat Joe Biden pentru că a lăsat balonul să plutească peste țară câteva zile înainte de a-l doborî.
Pentagonul a explicat că l-a "monitorizat și evaluat în mod continuu", ceea ce i-a permis să afle "mai multe despre capacitățile și tehnicile" de spionaj ale Chinei.
Liderul democrat al Senatului, Chuck Schumer, a apărat gestionarea de către Biden a cazului, spunând duminică la ABC că o analiză a resturilor ar fi "o mare lovitură pentru Statele Unite".
Președintele, însă, se confruntă cu apeluri la mai multă transparență din partea ambelor părți.
"Am îngrijorări reale cu privire la motivul pentru care administrația nu comunică mai mult", a declarat pentru NBC democratul Jim Himes, membru al Comitetului de Informații al Camerei.
"Poporul american merită mult mai multe răspunsuri decât avem noi", a adăugat parlamentarul republican Jack Bergman pe Twitter.
sursa: RADOR
Comentarii