Forțele afgane încearcă să preia din nou controlul asupra orașului Kunduz, cucerit de talibani la începutul săptămânii, în timp ce oamenii prinși între cele două tabere aleg, tot mai des, să plece în Europa.

Preluarea controlului asupra orașului Kunduz, capitala provinciei cu același nume, de către talibani îi neliniștește și pe locuitorii din provinciile învecinate în condițiile în care e tot mai clar că  talibanii duc o ofensivă tot mai puternică în nordul țării.

Mulți dintre locuitorii din Pul-i-Kumri, capitala provinciei Baghlan, și Taliqan, capitala provinciei Tkhar, se pregătesc să plece, temându-se de un asalt al talibanilor.

Najim Rahim, un tânăr din Kunduz, povestește pentru New York Times că se simte singur când se uită în jur și vede câți au plecat.

Prietenul său Ahmad Ulomi a renunțat la studii și la slujba de la un atelier de fotografie, și, împreună cu cei cinci membri ai familiei, a plecat spre Europa, traversând deșertul iranian. Și patronul atelierului cu cei opt membri ai familiei și-a vândut afacerea și a plecat. Proprietarul magazinului de legume din colț a plecat și el către Iran, împreună cu soția. Un alt vecin a renunțat și el la studii și a plecat.

Toți aceștia au plecat în ultimele două săptămâni, înainte ca talibanii să avanseze în interiorul provinciei. Oamenii sunt nemulțumiți de răspunsul forțelor guvernamentale și au început să plece în mod organizat.

Tot mai multe cereri de pașapoarte 

Cei care au părăsit deja Afganistanul au creat o pagină de Facebook, Kunduz Markaz, unde povestesc cum au reușit să ajungă în Europa, oferindu-le sfaturi celor care intenționează să facă același lucru.

"Exodul” este vizibil și la Biroul pentru pașapoarte din Kabul – singurul care emite astfel de documente. Oamenii se așează la coadă cu ore bune înainte de deschidere, Biroul înregistrând 5.000 de cereri pentru pașaport pe zi, față de doar 1.000 anul trecut.

În timp ce mulți oficiali afgani neagă faptul că tot mai mulți afgani iau drumul Europei, fostul președinte Hamid Karzai i-a îndemnat, recent, să rămână. "Vă cer să nu părăsiți țara. Râmâneți și contribuiți la dezvoltarea ei”, a spus Karzai.

Potrivit UNHCR, din 411.567 de refugiați care au sosit în Europa pe mare, 51% au venit din Siria și 15% din Afganistan. Cifrele nu-i includ și pe cei care au ajuns în august și septembrie.