Înaltul oficial al Națiunilor Unite la Kabul, Ramiz Alakbarov, s-a întâlnit cu un ministru al Guvernului taliban, Qari Din Mohammed Hanif, în urma deciziei conducătorilor țării de a interzice femeilor să lucreze pentru organizații neguvernamentale.

Măsura controversată a determinat deja patru importante agenții umanitare internaționale să suspende operațiunile în Afganistan, crescând posibilitatea ca milioane de persoane să rămână fără hrană, educație, asistență sanitară și alte servicii esențiale în lunile dificile de iarnă, potrivit Euronews.com.

Funcționarii umanitari au avertizat că excluderea femeilor din activitatea ONG-urilor va avea consecințe catastrofale pentru populație, privând-o de asistența salvatoare.

"Solicităm autorităților talibane să revoce această decizie cât mai curând posibil. Acest lucru se întâmplă în cel mai prost moment, când economia afgană se prăbușește și avem nevoie de femei ca parte a forței de muncă, pentru ca economia să se redreseze", afirmă Neil Turner, directorul național al Consiliului norvegian pentru Refugiații din Afganistan.

Agențiile umanitare în cauză și-au întrerupt operațiunile, afirmând că nu pot ajunge în mod eficient la persoanele care au nevoie disperată de ajutor, fără propria forță de muncă feminină.

Decizia- cea mai recentă dintr-o serie de restricții privind drepturile și libertățile femeilor în Afganistan - a fost anunțată de Qari Din Mohammed Hanif, ministrul taliban al Economiei.

Se presupune că a fost impus pentru că unele angajate ale ONG-urilor din Afganistan nu purtau corect vălul islamic.

La începutul săptămânii trecute, autoritățile talibane au întrerupt educația universitară pentru femei, stârnind indignare internațională și manifestații în orașele afgane.

Securitatea la Kabul a fost intensificată în ultimele zile, odată cu creșterea numărului de puncte de control, vehicule blindate, forțe speciale talibane și ofițeri înarmați pe străzi.

sursa: RADOR