Andrei Pivovarov, un critic important al Kremlinului, a fost dat jos dintr-un avion al companiei poloneze LOT, care se pregătea să decoleze spre Varșovia din Sankt Petersburg.

Cu puțin înainte de decolare, avionul operat de compania poloneză LOT a fost oprit luni seara pe aeroportul din Sankt Petersburg și agenți FSB au intrat în avion și au luat un pasager. Andrei Pivovarov, un opozant al lui Vladimir Putin, a fost arestat la scurt timp după ce a fost dat jos din avion, iar locuința sa a fost percheziționată.

Andrei Pivovarov a fost director al mișcării de opoziție ”Rusia Deschisă”, fondată de un alt critic important al Kremlinului Mihail Hodorkovski, aflat în exil. Pivovarov este acuzat de ”cooperare cu o organizație indezirabilă” - ”Rusia Deschisă” a fost declarată indezirabilă în 2017 -  faptă pentru care riscă până la șase ani de închisoare.

El a fost plasat în detenție provizorie până cel puțin pe 31 iulie, au anunțat apropiați ai săi.

Arestarea lui Pivovarov îi îngrijorează pe toți rușii care în trecut au colaborat cu trei organizații germane neguvernamentale pe care Moscova le-a declarat săptămâna trecută ”indezirabile”. Cele trei organizații au fost nevoite să întrerupă rapid relațiile cu partenerii lor ruși pentru a nu-i pune pe aceștia în pericol.

Potrivit WELT Online, reacția oficială a Berlinului după interzicerea activității celor trei ONG-uri nu e prea clară. Ministrul de externe Heiko Maas (SPD) a condamnat imediat această mișcare ca fiind ”inacceptabilă” și a descris-o drept ”un regres sever” pentru toate eforturile de îmbunătățire a relațiilor cu Rusia. MAE german a precizat, în urma unei solicitări a publicației, că secretarul de stat Miguel Berger i-a transmis în mod clar ambasadorului rus la Berlin că Guvernul german se așteaptă ca Rusia ”să revoce” această decizie. Ministerul de externe se află ”în legătură strânsă” cu organizațiile în cauză, se mai arată în răspuns.

În pofida acestor evenimente, ”Anul Germaniei 2020/2021” continuă netulburat în Rusia, de parcă cele două țări ar aștepta cu nerăbdare relații bilaterale excelente. Ambasadorul Germaniei la Moscova, Géza von Geyr, a vizitat în ultimele zile Orientul Îndepărtat Rus.

În Vladivostok, el a fost oaspetele de onoare al unui festival cultural german, la lacul Baikal s-a lăsat fotografiat pe o navă rusească de cercetare și a evidențiat cooperarea ruso-germană în cercetarea viermilor plați.  

Atitudinea diplomatului contrastează cu mediul ostil în care-și desfășoară activitatea de câțiva ani multe organizații non-guvernamentale germane și străine în general în Rusia.

Acțiune neobișnuită

Debarcarea lui Pivovarov din avion are loc după ce autoritățile din Belarus au deturnat pe 23 mai un avion, tot al unei companii europene, la Minsk pentru a aresta un opozant al regimului din Belarus aflat la bord.

Compania poloneză LOT a precizat că avionul se afla pe pista de rulare, în momentul în care controlorul de trafic aerian a cerut echipajului să revină în poziția de parcare.

"Pilotul a fost nevoit să respecte acest ordin, deoarece se afla sub jurisdicție rusească”, a declarat pentru agenția poloneză de presă PAP un reprezentant al companiei.

Polonia a anunțat că analizează incidentul.

"Este o acțiune neobișnuită, deoarece rușii - dacă ar fi dorit să rețină această persoană - ar fi putut să o facă înainte de îmbarcare. Întrebarea este de ce au făcut asta exact în acel moment", a declarat viceministrul polonez de externe Piotr Wawrzyk pentru TVP.

Totodată, poliția rusă a efectuat marți dimineață percheziții la casa din apropierea Moscovei a fostului parlamentar de opoziție Dmitri Gudkov și la locuințele unor colaboratori, a anunțat acesta. 

"Nu știu care este motivul oficial (pentru percheziții). Cel real este clar", a reacționat Gudkov pe Telegram, notează AFP, preluată de France24.

Tatăl lui Dmitri Gudkov, Ghenadi Gudkov - fost parlamentar care trăiește în străinătate - a declarat că poliția a percheziționat și locuințele unor rude.

"O dimineață minunată în Rusia lui Putin", a scris pe Twitter Ghenadi Gudkov.

Represiune amplă împotriva opoziției

Reținerea lui Gudkov (41 de ani) și Pivovarov (39 de ani) sunt - potrivit criticilor Kremlinului - ultimele din campania de intimidare lansată împotriva adversarilor lui Vladimir Putin, înainte de alegerile parlamentare din septembrie, notează EURACTIV.com.

Aleksei Navalnîi a fost condamnat în februarie la doi ani și jumătate de închisoare. În timp ce el a fost trimis într-o colonie penitenciară pentru acuzații de fraudă datând din 2014, autoritățile se pregătesc să-i scoată organizația în afara legii.

Fundația Anticorupție a lui Navalnîi susține că autoritățile ruse ”au optat pentru cel mai dur scenariu” înainte de scrutinul din septembrie: ”Îi îndepărtează pe toți din arena politică”.