Rusia i-a plasat pe criticul Kremlinului Aleksei Navalnîi și pe mai mulți colaboratori pe lista "teroriștilor și extremiștilor”, relatează AFP, preluată de EURACTIV.com.

Navalnîi și mai mulți colaboratori, inclusiv Liubov Sobol - avocata Fundației sale -, apăreau marți în baza de date a Serviciului Federal de Monitorizare Financiară (Rosfinmonitoring).

Miercuri, Rusia a emis un mandat de arestare pe numele fratele opozantului Aleksei Navalnîi, Oleg Navalnîi. El e acuzat că a încălcat condițiile unei pedepse cu suspendare.

Anul trecut s-a înregistrat o represiune fără precedent împotriva disidenței în Rusia. Principalul critic al Kremlinului Aleksei Navalnîi a fost condamnat la închisoare cu executiare, iar organizațiile sale politice au fost scoase în afara legii.

Aproape toți colaboratorii săi importanți au fugit din țară.

Potrivit Fundației anticorupție a lui Navalnîi – declarată extremistă și închisă anul trecut – 12 aliați ai lui Navalnîi au fost adăugați marți pe listă.

Printre ei se află investigatorul anti-corupție Georghi Alburov, avocatul Viaceslav Ghimadi și mai mulți foști coordonatori ai birourilor regionale ale organizațiilor lui Navalnîi.

Prin această decizie, ei sunt plasați alături de grupări extremiste și organizații teroriste străine, inclusiv talibanii și Statul Islamic.

Sobol, 34 de ani, a fost avocata Fundației înființate de Navalnîi. Din 2021, ea este căutată de poliția rusă.

La începutul acestei luni, alți doi colaboratori apropiați — Ivan Jdanov și Leonid Volkov — au fost adăugați pe listă.