Partidele din opoziție organizează un scrutin intern pentru a stabili candidatul comun care să-l înfrunte pe premierul Viktor Orban, la alegerile de anul viitor.

UPDATE

Klara Dobrev a câștigat primul tur cu 34,8% din voturi, în timp ce Gergely Karacsony a obținut 27,3%.

+++

Klara Dobrev, o eurodeputată în vârstă de 49 de ani, este pe primul loc, potrivit rezultatelor de la aproape jumătate din circumscripțiile electorale. Rezultatele finale urmează să fie publicate joi.

Dobrev conduce cu 33,7%, urmată de primarul Budapestei, Gergely Karacsony (stânga), cu 29%. Conservatorul Peter Marki-Zay, primarul unui oraș din sudul Ungariei, se află pe poziția a treia cu 21%, relatează EURACTIV.com.

Dacă niciun candidat nu obține 50% va urma un al doilea tur. 

Născută în Bulgaria, Dobrev, vicepreședintă a Parlamentului European, promite reducerea sărăciei și depunerea unor eforturi pentru adoptarea cât mai curând posibil a euro.

Și Karacsony are o agendă pro-europeană, cu accent pe un sistem mai just de taxare și pe vindecarea diviziunilor politice.

Klara Dobrev este soția fostului premier socialist Ferenc Gyurcsány, care a pierdut alegerile din 2009 în fața lui Orban, după ce a fost înregistrat spunând că guvernul său i-a mințit pe cetățeni timp de aproape doi ani.

Șase partide, printre care socialiștii, Coaliția Democratică, liberalii și fosta extremă dreaptă Jobbik, care s-a redefinit drept o formațiune de centru-dreapta, au format un front unit împotriva lui Orbán pentru alegerile parlamentare din 2022.

Orbán și formațiunea sa Fidesz au reușit să se mențină atât de mult la putere și ca urmare a unui sistem electoral care favorizează partidele mari. Opoziția fragmentată nu a reușit să-și reunească forțele la ultimele trei scrutine. 

Sondaje de opinie arată o cursă strânsă între Fidesz și blocul opoziției la alegerile parlamentare din 2022.