Pe fondul penuriei, prețul la cacao crește la niveluri istorice. În timp ce prețul zahărului este, și el, cel mai ridicat din 2011, această creștere dublă cântărește în prețul ciocolatei, informează publicația elenă Kathimerini.
Tensiunile dintre China și SUA continuă cu noi mijloace: Beijingul a creat o serie de reclame, generate cu ajutorul inteligenței artificiale, pentru a demistifica „visul american” și pietrele de temelie pe care s-a bazat mereu SUA.
Rusia este în doliu după atacul terorist de vineri de la complexul Crocus City Hall din Moscova, în care au fost uciși cel puțin 143 de oameni. Însă conducătorii țări sunt ocupați cu altceva: uneltesc.
În lupta dintre intențiile bune și personajele de rea credință, societatea e în pericol să piardă din vedere ce anume trebuie protejat cel mai mult, scrie jurnalistul Robert Shrimsley în The Financial Times.
Peste 36.000 de migranți s-au înecat în naufragii care au avut loc în ultimul deceniu, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, potrivit săptămânalului francez Le Nouvel Obs.
Oare Putin crede cu adevărat? Oare crede cu adevărat că Occidentul a stat în spatele ororii atacului de vineri seară de la Moscova, se întreabă Corriere della Sera.
Oricât de subversive ar fi activitățile statului chinez, economia lui e profund întrețesută cu a noastră. Aceasta e dilema cu care se confruntă decidenții, potrivit unui editorial The Telegraph.
Ministrul Forțelor Armate, Sébastien Lecornu, a declarat că este pregătit să rechiziționeze "personal, stocuri sau instrumente de producție", scrie Le Figaro.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.