Palestinienii au renunțat să ceară un vot marți în Consiliul de Securitate al ONU pentru o rezoluție ce respinge planul de pace american, din cauza susținerii internaționale insuficiente, informează luni AFP, care citează surse diplomatice.

Înaintat de Indonezia și Tunisia, textul riscă să nu obțină 9 voturi în favoarea sa (din cele 15), minimul necesar pentru adoptarea lui, exceptând cazurile în care unul dintre membrii permanenți impun veto. Această decizie bruscă survine după ce SUA - care au drept de veto - au depus o serie de amendamente la textul ce era negociat de săptămâna trecută și care urma să fie supus la vot în timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate la care să participe și președintele palestinian Mahmoud Abbas, relatează Agerpres.

Potrivit propunerilor americane, consultate de AFP, Washingtonul dorește ștergerea unor paragrafe întregi din proiect, în special a tuturor celor care fac referire explicit la rezoluțiile ONU de după 1967. Toate mențiunile cu privire la Ierusalimul de Est sunt, de asemenea, suprimate.Dacă amendamentele americane recunosc în continuare că planul de pace american din 28 ianuarie "se îndepărtează de parametrii internaționali aprobați pentru o soluție durabilă, justă și totală" la conflictul israeliano-palestinian, ele subliniază că "primesc favorabil discuția asupra acestei propuneri pentru a face să avanseze cauza păcii"."