Deputații greci au adoptat duminică noi măsuri de austeritate cerute de creditorii Atenei ca o condiție pentru plata următoarei tranșe de împrumut, înaintea unei reuniuni a Eurogrup, prevăzută marți, scrie France Presse, preluată de Agerpres.

Fragila majoritate guvernamentală condusă de radicalii de stânga din Syriza premierului Alexis Tsipras a adoptat un proiect de lege de 7.000 de pagini, extrem de impopular, care prevede, în special, un mecanism de corecție automată în cazul unui derapaj fiscal și măsuri suplimentare pentru accelerarea privatizărilor și majorarea taxelor indirecte.