Patru mari minciuni care alimentează explozia alarmantă a antisemitismului
Aceste patru minciuni s-au răspândit precum un incendiu de vegetație. Consecințele lor oribile pentru comunități evreiești de pe tot cuprinsul globului le putem vedea cu toții cu ochiul liber, scrie The Jerusalem Post.
După ce Hamas a ucis 1.200 de israelieni în cele mai barbare moduri imaginabile, a comis violențe sexuale groaznice și a răpit sute de civili, e dificil să-ți imaginezi pe cineva găsind scuze pentru acest atac sau - chiar mai rău - celebrându-l.
Din nefericire, mulți au făcut-o.
Aceste celebrări ale atacului Hamas și alte atacuri împotriva comunităților și instituțiilor evreiești au provocat un puseu major de antisemitism la nivel mondial. Dacă vrem să combatem această explozie de după 7 octombrie, trebuie să identificăm forțele care o provoacă. Există patru mari minciuni pe care trebuie să le combatem fără rezerve, dacă dorim să reușim.
Prima e ideea că „De la râu până la mare” ar însemna fie eliberarea palestinienilor, fie un stat palestinian bi-național și secular. Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr. Acesta e un strigăt de chemare la luptă pentru ștergerea de pe hartă a Statului Israel și a populației lui.A doua e ideea că „intifada” constituie o formă legitimă de rezistență.
Din contră, îndemnurile de a „globaliza intifada” constituie o celebrare a unor campanii teroriste de o violență brutală îndreptate contra civililor israelieni. Cei care îndeamnă la o intifada globală incită la asemenea fapte la nivel mondial pentru a provoca violență împotriva evreilor și a oamenilor care susțin Israelul.
A treia e ideea că Israelul ar fi un stat colonialist populat cu coloniști albi. Or tocmai contrariul e valabil. Evreii numesc Israelul cămin de milenii, după cum probează izvoarele istorice și arheologice. Majoritatea israelienilor e constituită din oameni de culoare proveniți din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Coloniștii europeni autentici au plecat din țările lor pentru a-și îmbogăți patria și/sau pe ei înșiși, însă evreii care s-au stabilit în Palestina aflată sub mandat britanic nu aveau o patrie; ei fugeau de persecuție și reveneau pe un pământ în raport cu care erau indigeni.
A patra și poate cea mai flagrantă și periculoasă minciună e acuzația că Israelul ar comite genocid. În vreme ce cu toți putem deplânge pierderea de vieți palestiniene nevinovate, trebuie să afirmăm și care e realitatea. Cuvântul „genocid” - apărut practic ca reacție la Holocaust - se referă la acțiuni „comise cu intenția de a distruge, complet sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau religios”.
În realitate, populația palestiniană s-a mărit de cinci ori după 1967. A numi acțiunile Israelului genocid este echivalentul modern al calomniei sângelui [creștinii medievali îi acuzau regulat pe evrei de infanticid ritual și hemofagie - n.trad.], care denaturează deliberat amintirea Holocaustului. Entitatea care urmărește să comită genocid e mai degrabă Hamas, al cărei document fondator din 1988 prevede uciderea evreilor pe tot cuprinsul lumii, scrie Ted Deutch, director al grupului de lobby American Jewish Committee din SUA.
Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
de Ion Dragnea 29 Dec 2023 16:50
Antisemitismul implica o ura rasiala , in timp ce opozitia fata de politica unui guvern este un drept al oricarui om de a avea o opinie!
Cred ca guvernul israelian da dovada de o atitudine perversa prin asimilarea acestui drept de opinie cu rasismul!
de mgs 29 Dec 2023 22:52
de Euractiv 30 Dec 2023 17:50