Președinții SUA și Rusiei s-au întâlnit pentru prima dată și au purtat discuții ample. Ei au ajuns la un acord de încetare a focului în sud-vesstul Siriei, armistițiul urmând să intre în vigoare duminică.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și Rusiei, Vladimir Putin, au ajuns vineri, în Germania, cu ocazia primei lor întâlniri, la un acord privind o încetare a focului în sud-vestul Siriei care va intra în vigoare duminică la miezul zilei, ora locală, relatează Agerpres.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a explicat într-o declarație acordată presei la Hamburg, unde se desfășoară summitul G20, cei doi lideri s-au angajat să acționeze pentru ca „toate părțile” implicate în conflict să respecte acordul de încetare a focului.

Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit vineri pentru prima dată și discuțiile bilaterale au durat două ore și 15 minute, potrivit unor surse din cadrul celor două delegații.

„Întrevederea a fost formidabilă”, a declarat Trump la începutul unei întâlniri cu premierul britanic Theresa May.