Poliomielita revine în Fâșia Gaza după 25 de ani
În timp ce, pe de o parte Benjamin Netanyahu și, pe de altă parte, Hamas continuă să saboteze de facto negocierile pentru încetarea focului în Gaza și în regiune, după 25 de ani, în Fâșie a revenit virusul poliomielitei.
Alarma a fost lansată de Ministerul Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, care a raportat că a înregistrat un caz de poliomielită la un copil de 10 luni în Deir al Balah, în centrul Fâșiei, potrivit publicației italiene L'unita.
Autoritățile sanitare din Gaza au explicat că, după ce au fost descoperite simptomele, copilul a fost testat într-un laborator din Amman, capitala Iordaniei, pentru a se confirma prezența virusului. OMS, Organizația Mondială a Sănătății, a anunțat deja că în Gaza există trei copii care prezentau simptome compatibile cu poliomielita și ale căror probe biologice au fost trimise în Iordania pentru a fi examinate.
ONU cere încetarea conflictului pentru a vaccina copiii împotriva poliomielitei
„Virusul poliomielitei a fost detectat în probele de apă uzată la Khan Younis și Deir al-Balah”, a declarat secretarul general al ONU Antonio Guterres. „Aceasta înseamnă că virusul se află deja în circulație, iar sute de mii de copii sunt în pericol”, a adăugat Guterres, potrivit căruia „situația umanitară din Gaza este în cădere liberă”.
Din acest motiv, Națiunile Unite și OMS au cerut o pauză de șapte zile a luptelor din Fâșie, pentru a se permită vaccinarea a 640.000 de copii împotriva poliomielitei. „Fără pauzele umanitare, implementarea campaniei nu va fi posibilă”, subliniază declarația emisă de OMS la Geneva.
Poliomielita este o boală foarte gravă ce poate provoca forme permanente de paralizie și, în cele mai grave cazuri, chiar deces la copii. Datorită vaccinurilor, a fost eradicată într-o mare parte a lumii, unele „focare” fiind încă prezente în Afganistan și în Pakistan.
Poliomielita afectează în special neuronii motori ai măduvei spinării. Boala, după cum ne amintește ISS, este cauzată de trei tipuri de poliovirus (1, 2 și 3), aparținând genului enterovirus, care invadează sistemul nervos în câteva ore, distrugând celulele neuronale afectate și provocând o paralizie care poate deveni, în cazurile cele mai grave, totală. În general, poliomielita are efecte mai devastatoare asupra mușchilor picioarelor decât asupra mușchilor brațelor. În cazurile de infecție care se extinde la toate membrele, pacientul poate deveni tetraplegic. În forma sa cea mai gravă cea bulbară, virusul paralizează mușchii inervați de nervii cranieni, reducând capacitatea de a respira, de a înghiți și de a vorbi.
Contagiunea are loc pe cale fecal-orală, prin ingerarea de apă sau alimente contaminate, sau prin salivă și picături de tuse și strănut emise de către persoanele bolnave, sau purtătorii sănătoși. Poliovirusul se înmulțește în mucoasa orofaringiană, în intestin și în țesuturile limfatice subiacente și se poate răspândi și prin fecale, cu mult înainte ca simptomele bolii să fie evidente.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Comentarii