Polonia nu a convins Comisia Europeană că legile privind justiția sunt conforme cu normele UE
Comisia Europeană a hotărât marți să trimită un aviz motivat Poloniei în ceea ce privește Legea privind organizarea instanțelor ordinare din această țară. Aceasta este a doua etapă a procesului de infringement.
După analiza răspunsurilor trimise de autoritățile poloneze, Comisia Europeană rămâne la opinia că legea este incompatibilă cu dreptul UE, considerând că introducerea unor vârste de pensionare diferite pentru judecătorii femei și judecătorii bărbați (60, respectiv 65 de ani) reprezintă o discriminare a persoanelor pe criterii de gen.
„Acest fapt contravine articolului 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și Directivei 2006/54 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în materie de încadrare în muncă”, se arată într-un comunicat al Comisiei.
Executivul UE își exprimă și îngrijorări de natură juridică în legătură cu faptul că independența instanțelor poloneze va fi subminată de puterea discreționară conferită ministrului justiției de a prelungi mandatul judecătorilor care au împlinit vârsta de pensionare și de a numi și demite președinții de instanță.
„Noile norme permit ministrului justiției să își exercite influența asupra judecătorilor, în special din cauza criteriilor vagi privind prelungirea mandatului acestora și din cauza lipsei unui calendar pentru luarea unei decizii privind această prelungire, subminându-se astfel principiul inamovibilității judecătorilor. De asemenea, puterea discreționară de a demite și a numi președinții de instanță permite ministrului justiției să exercite o influență asupra acestor judecători atunci când pronunță hotărâri în cauze care implică aplicarea dreptului UE”, susține Comisia European.
Ca urmare, Comisia a trecut la următoarea etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Din acest moment, autoritățile poloneze au la dispoziție o lună pentru a lua măsurile necesare pentru a se conforma prezentului aviz motivat. Dacă autoritățile poloneze nu iau măsurile necesare, Comisia poate decide să înainteze cazul Curții de Justiție a UE, precizează oficialii de la Bruxelles.
Comentarii