Preluarea de către Israel a "Coridorului Philadelphia" îngrijorează Egiptul

Cairo se va alătura plângerii sud-africane care acuză Israelul de genocid în Fâșia Gaza. O decizie luată după intrarea armatei israeliene pe 6 mai în "coridorul Philadelphia", la granița dintre Egipt și enclava palestiniană.
Între Egipt și Israel, tensiunile cresc de la ofensiva armatei israeliene asupra Rafah, notează cotidianul american "The Wall Street Journal", potrivit căruia "patruzeci și cinci de ani de pace" dintre cele două țări riscă acum să dispară, scrie Courrier International.
"Egiptul, pilon al puterii militare, politice și culturale arabe, ia în considerare acum reducerea relațiilor sale diplomatice cu Israelul", pentru a protesta în special împotriva preluării punctului de trecere Rafah, la granița dintre Fâșia Gaza și Sinaiul egiptean, adaugă ziarul. Mai ales că Israelul a informat Egiptul "cu doar câteva ore înainte de a-și lansa operațiunea militară", afirmă surse egiptene citate de ziar.
"Depărtarea tot mai mare" dintre cele două țări a ieșit la iveală în weekend, notează editorialistul Zvi Barel în cotidianul israelian "Ha'Aretz", care amintește că Egiptul a "avertizat de ani de zile" împotriva ocupării punctului de trecere Rafah de către armata israeliană. Ca răspuns, egiptenii refuză acum să coopereze cu IDF în furnizarea de ajutor umanitar prin acest punct de trecere.
Și, în timp ce "președintele Abdel Fattah Al-Sissi a clarificat încă de la începutul războiului că acordurile [de pace semnate în 1979 la] Camp David nu au fost puse în discuție", acestea sunt acum amenințate de deteriorarea relațiilor.
"Săptămâna trecută, ceva s-a schimbat când unii foști oficiali au început chiar să vorbească despre 'posibilitatea unei confruntări militare cu Israelul' în cazul în care armata israeliană ar urma să treacă granița Sinaiului", mai subliniază "Ha'Aretz".
O "palmă diplomatică"
În așteptarea unor astfel de evenimente extreme, Egiptul a dat o "palmă diplomatică" Israelului, alăturându-se plângerii Africii de Sud la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, acuzând Tel Aviv-ul de genocid, titrează postul de televiziune din Qatar Al-Jazeera.
Acest demers al Egiptului în fața justiției internaționale este într-adevăr o "reacție imediată la seria de decizii necugetate luate de Israel în ultimele zile", comentează editorialul publicat pe prima pagină a cotidianului egiptean "Al-Masry Al-Youm", care enumeră "ofensiva asupra Rafah", "închiderea punctului de trecere" și, mai ales, "intrarea forțelor militare în coridorul Philadelphia".
Acest coridor este o zonă tampon sub forma unui coridor de aproximativ o sută de metri lățime care se întinde pe 14 kilometri între Fâșia Gaza și teritoriul egiptean și al cărui control revine Egiptului de la retragerea unilaterală a Israelului din Fâșia Gaza în 2005.
Această desfășurare israeliană în coridorul Philadelphia este "inacceptabilă" pentru Egipt, continuă editorialul. De aici acest "semnal diplomatic" pe care l-a dat Cairo prin alăturarea de Africa de Sud.
Potrivit ziarului panarab "Al-Hurra", Cairo a trebuit să reacționeze după "provocarea" israeliană constând în arborarea drapelului statului israelian la granița cu Egiptul. Chiar dacă egiptenii rămân în realitate hotărâți să mențină "cooperarea deplină în materie de securitate cu Israelul", ei sunt pur și simplu dornici să nu "legitimeze faptul împlinit" la granița lor.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
de Iosef Melman 19 Mai 2024 12:33
Dar, vine un "dar" mare in urma dezvaluirii publice a complicitatii Egiptului cu Hamasul, in ciuda tratatului de pace dintre Israel si Egipt.
In Israel se stia deja limpede din informatiile armatei ca intre Egipt si Gaza, dealungul acestei portiuni de granita lunga de 14 km, exista zeci, daca nu sute de tuneluri prin care Hamasul primeste ca printr-o larga autostrada cantitati nelimitate de armament, in special rachete si parti componente cu care ataca neintrerupt Israelul.
Dezvaluirea acestora publica si accesibilitatea lor publica este extrem de jenanta pentru Egipt, punand-ul in adevarata sa lumina de partener neloial la acordul de pace. 30 de asemenea tuneluri sunt deja depistate si documentate, urmand celelalte.
Armamentul vine in principal din Iran, e descarcat in Sudan si Egipt si o ia pe cale terestra spre granita Egiptului cu Gaza, egiptenii, cu un spionaj excelent, ne fiind chiar atat de prosti sa nu stie.
In privinta populatiei din Gaza, adunata acum aproape toata in apropierea granitei cu Egiptul, de situatia acestor "frati arabi in suferinta", pe conducerea Egiptului o doare in cot, din partea ei pot muri cu totii, numai sa nu intre in Egipt unde s-ar putea bucura de un ajutor real.
Egiptul minte nerusinat si scopul sau strategic nu e diferit de acela al Hamasului, respectiv nimicirea Israelului cu care are un acord de pace deja de aproape 50 de ani.
de Iosef Melman 19 Mai 2024 15:14