Emiratele Arabe Unite vor deveni în curând prima țară arabă care predă istoria Holocaustului în școli, o decizie istorică salutată de unii, dar criticată de alții.

Astfel, la peste doi ani de la "acordurile Abraham", care au normalizat relațiile dintre Emiratele Arabe Unite (EAU) și Israel, istoria Holocaustului va fi inclusă în programele școlare din ciclurile primar și secundar în EAU, o decizie istorică, relatează CNN, potrivit Courrier International.

EAU intenționează să includă studierea Holocaustului în programul școlilor primare și secundare, a scris pe Tweeter ambasadorul țării în Statele Unite pe 5 ianuarie.

Emiratele vor lucra împreună cu Institutul de supraveghere a păcii și toleranței culturale în educația școlara, cu sediul la Tel-Aviv și la Londra, și cu Yad Vashem, muzeul comemorativ al Holocaustului de la Ierusalim, pentru a elabora un nou program, arată CNN.

"Avem acum posibilitatea de a atinge un public nou și Yad Vashem lucrează la deschiderea căii spre sensibilizarea la Holocaust în lumea arabofonă", a declarat purtătorul de cuvânt al organizației, Simmy Allen, citat de CNN.

"În cea mai mare parte a lumii arabofone, până de curând a existat puțin sau deloc dialog cu Yad Vashem privitor la evenimentele și atrocitățile Holocaustului, a adăugat el.

În detrimentul predării Nakba?

Studierea Holocaustului a fost absentă din programele școlare în țările arabe, dar Emiratele Arabe Unite și-au arătat de repetate ori "sensibilitatea" față de acest episod dureros al istoriei evreiești de la normalizarea relațiilor cu Israelul în 2020, în cadrul  "acordurilor Abraham".

Ministrul afacerilor externe din Emirate, Abdallah ben Zayed, a vizitat principalul memorial al Holocaustului la Berlin la finalul lui 2020 împreună cu omologul lui israelian, amintește CNN.

În 2021, "prima expoziție comemorativă a Holocaustului în regiunea arabă și-a deschis porțile la Dubai", în vreme ce anul trecut ministrul afacerilor externe din Emirate "a făcut o vizită foarte mediatizată la Yad Vashem, unde a depus o jerbă", adaugă CNN.

Dacă unii au calificat decizia drept "istorică", o "mare parte a arabilor din afara Emiratelor au criticat-o, unii [...] întrebându-se dacă asta se va face în detrimentul predării istoriei Palestinei, în special a Nakba" ("catastrofa" care se referă la crearea statului israelian în 1948).

sursa: RADOR