Premieră: Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost arestat

Președintele sud-coreean, Yoon Suk Yeol, a fost arestat miercuri într-un raid al anchetatorilor, o mișcare fără precedent, la fel ca și criza politică declanșată de încercarea sa eșuată de a impune legea marțială, la începutul lunii decembrie.
După o primă descindere care s-a transformat într-un fiasco la începutul lunii ianuarie, agenți de la Biroul de Investigare a Corupției (CIO) și polițiști s-au prezentat în număr mare înaintea zorilor la reședința, transformată într-o fortăreață, în care fostul procuror se baricadase de săptămâni, într-un cartier elegant din Seul, scrie „La Libre Belgique”.
După ce a fost nevoită să treacă peste zidul din jurul casei cu ajutorul unor scări în fața a mii de susținători ai liderului de dreapta, echipa de procurori a anunțat că l-a reținut la ora 10:33 (01:33 GMT), înainte de a-l duce la sediul lor.
Niciodată până acum un șef de stat în exercițiu nu a fost arestat în Coreea de Sud.
„Am decis să răspund Biroului de Investigare a Corupției”, a anunțat Yoon într-un mesaj video, adăugând că nu recunoaște legalitatea anchetei, dar i se supune „pentru a evita orice nefericită vărsare de sânge”.
Suspendat de parlamentari și cercetat pentru „răzvrătire”, infracțiune pasibilă de pedeapsa cu moartea, Yoon Suk Yeol a refuzat până acum mereu să se explice, determinându-i pe procurori să recurgă la mandate de arestare pentru a-l obliga să facă acest lucru.
Interogatoriul său a început la ora locală 11:00 a.m. (02:00 a.m. GMT). El poate fi ținut în arest 48 de ore conform mandatului actual. Anchetatorii vor trebui să solicite unul nou pentru a-i prelungi eventual detenția.
Altercații
Confruntat cu o procedură de demitere, Yoon este implicat în aceasta pentru că a impus pentru scurt timp legea marțială pe 3 decembrie, o mișcare șoc care a amintit de zilele negre ale dictaturii militare. Apoi a justificat-o prin dorința sa de a proteja țara de „forțele comuniste nord-coreene” și de a „elimina elementele ostile statului”.
Într-un parlament înconjurat de militari, deputații i-au dejucat planurile votând un text prin care se cerea ridicarea acestei stări de urgență. Presat de aleși, de mii de protestatari pro-democrație și constrâns de Constituție, Yoon Suk Yeol a trebuit să se conformeze.
Pe 3 ianuarie, Serviciul Prezidențial de Securitate (PSS), însărcinat cu protecția șefilor de stat, a blocat încercarea inițială a CIO de a pune în executare primul mandat de arestare împotriva dlui Yoon.
În al doua descindere, determinată de un nou mandat de arestare, autoritățile au avertizat că vor reține pe oricine va împiedica operațiunea.
Scurte altercații au izbucnit mai întâi în fața porții reședinței, unde erau mii de susținători deciși să-l apere pe dl Yoon, unii scandând „Mandat ilegal!”, a constatat AFP.
Echipele CIO și ale poliției au trebuit apoi să treacă peste zidul înconjurător folosind scări, înainte de a trece de barierele de vehicule.
În cursul desfășurării acțiunii, poliția l-a arestat pe șeful interimar al PSS, a informat agenția de știri Yonhap.
„Primul pas”
Arestarea lui Yoon Suk Yeol este „primul pas către restabilirea ordinii”, a declarat Park Chan-dae, liderul Partidului Democrat (principala forță de opoziție) în Parlament.
„Istoria își va aminti inevitabil că CIO și poliția au executat un mandat nedrept și ilegal”, a declarat Kweon Seong-dong, omologul său din Partidul Puterii Populare (PPP), din care provine dl Yoon.
Haosul odată „încheiat”, președintele Parlamentului, Woo Won-shik, a cerut ca „eforturile să fie concentrate pe stabilizarea afacerilor statului și restabilirea mijloacelor de trai ale oamenilor”, deoarece economia a fost zguduită de această criză care riscă să continue.
Curtea are termen până la jumătatea lunii iunie să se pronunțe asupra moțiunii de destituire votată pe 14 decembrie de deputați. Suspendat, dl Yoon rămâne oficial președinte în așteptarea verdictului instanței, care l-ar putea demite definitiv și convoca alegeri sau l-ar putea repune în funcție.
Marți, Curtea Constituțională și-a lansat oficial procesul cu o primă ședință foarte scurtă. Domnul Yoon nu a apărut, invocând „îngrijorări” cu privire la securitate.
Procedura va continua chiar și fără el. O a doua audiere este programată pentru joi.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii