Aflat într-o vizită de două zile în Bulgaria, Mark Rutte a declarat că țara nu e pregătită să adere la Spațiul Schengen și nici la Zona Euro.

Înainte de vizita premierului olandez, agenția Novinite nota că, după întrevederea dintre Mark Rutte și Boiko Borisov, ar putea fi înlăturat și ultimul obstacol în calea intrării Bulgariei în Spațiul Schengen. 

Dar, în conferința comună de presă, Mark Rutte a reiterat din nou că Sofia nu e pregătită pentru aderarea la Schengen.

 

"Sprijinim aderarea Bulgariei la Schengen și apreciem eforturile care au fost făcute, dar mai este de muncă din partea tuturor părților interesate, inclusiv din partea Bulgariei”,

 

a afirmat Rutte, după discuțiile cu Boris Borisov.

De asemenea, premierul olandez a susținut că Bulgaria nu este pregătită nici pentru Zona Euro.

Pe de altă parte, el a avut cuvinte de laudă la adresa premierului Borisov și a Bulgariei.

Potrivit Sofiaglobe.com, Mark Rutte a spus că Bulgaria este una dintre țările cu cea mai mare creștere economică din UE, felicitându-l pe omologul bulgar pentru guvernarea sa.

El a evidențiat și rolul de jucător-cheie al Bulgariei în regiune.

În pofida declarațiilor lui Mark Rutte, Boris Borisov a declarat că el crede că autoritățile bulgare ”vor convinge Parlamentul olandez să ne sprijine în privința Schengen”.

Cu puțin timp înainte de întrevedere, fostul ministru bulgar de Externe Solomon Passy a sugerat la postul național de radio că Borisov ar trebui să-i spună lui Rutte că Bulgaria ar putea încerca să-l împiedice să devină viitorul președinte al Consiliului European, dacă Olanda continuă să blocheze aderarea Bulgariei la Schengen, notează EurActiv.com.

Potrivit analiștilor, Rutte i-ar putea succeda lui Donald Tusk, mandatul polonezului încheindu-se la finalul anului viitor.

Olanda s-a opus întotdeauna aderării Bulgariei și României la Spațiul Schengen, criticând corupția din cele două state membre.