Liderul socialist spaniol Pedro Sanchez a eşuat marţi în prima tentativă de a obţine sprijinul parlamentului pentru a forma guvernul, și are la dispoziţie două zile pentru a găsi sprijinul pentru noul său guvern.

Eșecul lui Sanchez era așteptat, după ce liderul socialist nu a ajuns la o înțelegere cu Podemos (stânga radicală) în privința sprijinului acordat unui nou guvern.

Socialiștii conduși de Sanchez, premierul în exerciţiu, au câștigat alegerile anticipate din aprilie, dar aveau nevoie de o majoritate absolută de 176 de locuri din cele 350 ale parlamentului.

Premierul socialist nu a obţinut decât 124 de voturi pentru a fi reconfirmat din primul tur, scrie Agerpres. Înainte de al doilea tur, care va avea loc joi la ora locală 13.30, el va trebui să ajungă la un acord cu formaţiunea Podemos pentru a obţine o majoritate simplă.

Podemos voia posturi de miniștri în schimbul susținerii noului guvern, în timp ce Sanchez a oferit doar poziții de top în agenții guvernamentale.