Japonezul Takaaki Kajita și canadianul Arthur B. Mcdonald au câștigat Premiul Nobel 2015 pentru Fizică pentru lucrări în domeniul neutrinilor, relatează Reuters.

Cei doi au descoperit că neutrinii își schimbă identitatea, ceea ce înseamnă că au masă proprie.

"Descoperirea schimbă modul în care înțelegem cum se comportă materia și se poate dovedi crucială pentru felul în care privim universul”, se arată în comunicatul Academiei Regale Suedeze de Știință.