Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ajuns vineri la Kiev pentru a le transmite ucrainenilor „un mesaj de speranță” și pentru a le demonstra că Uniunea Europeană este alături de ei după agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

„Rezistența și curajul ucrainenilor au inspirat lumea întreagă. Sunt la Kiev pentru a da un mesaj de speranță. Suntem alături de voi”, a scris ea într-un mesaj pe Twitter însoțit de o fotografie în care se îmbrățișează cu președintele Radei (parlamentul ucrainean), Ruslan Stefanciuk.

Metsola și Stefanciuk au participat la Kiev la o conferință comună de presă. „Vă vom ajuta să vă reconstruiți orașele și satele când acest război ilegal, neprovocat și inutil va înceta. Oferim în prezent ajutor financiar, militar și umanitar. Acesta va continua și va spori”, a promis președinta Parlamentului European.

Ea a asigurat de asemenea că Uniunea Europeană - unde au ajuns cei mai mulți dintre cei peste patru milioane de refugiați care au plecat din Ucraina după invazia rusă, majoritatea femei, copii și vârstnici - „va avea grijă de familiile lor care s-au văzut obligate să fugă, până când vor putea reveni în siguranță (în Ucraina) la caselor lor”.

Roberta Metsola este prima reprezentantă a unei instituții europene care vine în Ucraina după declanșarea ofensivei ruse. Premierii polonez - Mateusz Morawiecki, ceh - Pietr Fiala, și sloven - Janez Jansa, au efectuat pe 15 martie o vizită comună la Kiev.