Scandalul diplomatic dintre Cehia și Statele Unite ale Americii a izbucnit după ce ambasadorul Andrew Schapiro a criticat decizia președintelui Miloš Zeman de a da curs invitației Moscovei de participare la evenimentele care comemorează încheierea celui de-al doilea război mondial, plănuite pe 9 mai. 

Potrivit BBC News, citat de Mediafax, președintele ceh ar fi declarat că nu va permite accesul lui Schapiro în reședința prezidențială, deoarece acesta ar fi adoptat o poziție critică la adresa lui pentru că este singurul lider european care și-a confirmat participarea la parada organizată de Kremlin. 

Șeful statului ceh a considerat că ambasadorul american a "depășit limitele" și a precizat că nu va permite niciunui ambasador să îi dea sfaturi cu privire la călătoriile alese, motiv pentru care "ușile castelului sunt închise" pentru Schapiro:

Nu-mi pot imagina ca ambasadorul ceh de la Washington să-l sfătuiască pe președintele american unde să se ducă. Iar eu nu voi permite niciunui ambasador să aibă vreun cuvânt de spus despre planurile mele de călătorie.

Detalii aici