Baza electorală a lui Macron se dovedește, deocamdată, mai mică decât cea a tuturor predecsorilor săi, analizează directorul ziarului "Le Monde", Jérôme Fenoglio.

O singură majoritate a apărut după primul tur al alegerilor legislative de duminică, 12 iunie. Cea, foarte clară, a ne-votanților. A doua oară în istoria celei de-a V-a Republici, numărul absenteiștilor depășește jumătatea corpului electoral: 52,48% este noul record stabilit după cel de 51,30% din 2017.

Pentru acest dezastru democratic au fost identificate mai multe cauze de mult timp. E suficient să urmărești prăbușirea curbei participării de la insituirea mandatului de cinci ani, acum 20 de ani, pentru a te asigura că prin această reformă prezidențializarea regimului nostru apasă cu o pondere și mai mare care devitalizează scrutinul parlamentar.

Mai recent, criza reprezentativității a accentuat și mai mult neclaritatea privind figura deputatului, al cărui loc intermediar între înrădăcinarea locală și rolul național pare din ce în ce mai puțin înțeles.

Studiind acești factori de lungă durată, politilogii vor putea adăuga studierea fenomenului foarte particular care tocmai s-a produs, în săptămânile care au urmat realegerii lui Emmanuel Macron.

Președintele și oficialii din tabăra lui au ales ei înșisi să se abțină... de la a argumenta, a clarifica, a dezbate, pe scurt, de a juca un rol central de moderatori ai acestei campanii electorale. Poate din încredere excesivă în ordinea lucrurilor: până acum, legislativele au dat o primă învingătorilor de la prezidențiale și nimic perdanților. Fără îndoială și din calcul, o participare scăzută nefiind neapărat o veste proastă pentru o formațiune politică ce poate conta pe alegători mai înstăriți, cu mai multe studii, mai vârstnici, toate categoriile mai înclinate să se deplaseze ca să voteze.

Această tactică s-a întors împotriva promotorilor ei, loviți, în seara primului tur, de demobilizarea taberei lor. Este o înfrângere ce nu poate fi negată pentru Emmanuel Macron, al cărui scor este mai mic decât cel al realegerii sale și a cărui bază electorală este, deocamdată, mai redusă decât cea a tuturor predecesorilor săi.

E o victorie provizorie pentru coaliția care s-a format în jurul lui Jean-Luc Mélenchon, care a reușit să creeze o dinamică inversă: să obțină din eliminarea sa în primul tur al prezidențialelor un elan pentru legislative. Uniunea partidelor de stânga în jurul persoanei lui nu aduce un scor superior adunării voturilor lor obținute în 2017. Dar unitatea lor a deblocat scrutinul majoritar, deschizându-le porțile a aproape 400 de tururi secunde duminica viitoare. 

O clarificare ce se impune 

Având în vedere proiecțiile de vot, este foarte puțin probabil ca rezultatul acestui duel să-i ofere dlui Mélenchon postul de prim-ministru în coabitare pe care îl revendică de opt săptămâni. Coaliția lui, care ar trebui să constituie o puternică forță de opoziție, nu amenință mai puținsă restrângă dimensiunile majorității prezidențiale. Ca și când avantajul dat de poziția centrală a lui "în același timp" ar începe să fie erodată de o renaștere neașteptată a clivajului dreapta-stânga.

Atacat de stânga sa, partidul prezidențial ar putea să se trezească foarte dependent de dreapta sa. Chiar în cadrul coaliției Ensemble!, dacă o majoritate absolută restrânsă ar plasa formațiunile lui Edouard Philippe și François Bayrou în poziții de forță. Chiar față în față cu grupul pe care îl vor forma deputații LR, pe cale să salveze numărul locurilor lor, dacă majoritatea nu va fi decât relativă.

Aceste mișcări subterane nu au putut totuși fisura al treilea bloc al prezidențialelor. Împreună cu recordul de absenteism, este a treia sursă de îngrijorare a acestui scrutin: Rassemblement national al Marinei Le Pen progresează semnificativ față de scorul său din 2017. În ciuda campaniei sale nonșalante, candidata de extrema dreaptă nu-și vede, pentru prima dată, formațiunea scăzând mult. Și prezența a 208 dintre candidații săi în turul al doilea impune o claritate care din păcate a lipsit partidului prezidențial duminică seara, lăsând să se înțeleagă ca nu va da recomandare de vot contra RN, spre deosebire de poziția adoptată de unii din membrii săi. Luni dimineața, părea să evolueze, fără a face totuși apel clar la frontul republican.

Între partide republicane, mobilizarea contra extremei drepte nu ar putea fi invocată în funcție de circumstanțe. Partidul dlui Macron nu poate cere să îi bareze calea să ajungă sau să se mențină la putere, apoi să nu-și aplice lui însuși acest imperativ, doar dacă nu-și reneagă identitatea și valorile pe care le clamează ca fiind ale sale. În peisajul mișcător al acestei perioade dintre cele două tururi, această clarificare și această respingere fără ambiguitate a oricărui cinism electoralist se impun de îndată.

Sursa: RADOR