Ordinul semnat de Donald Trump, de a interzice cetățenilor din șapte state musulmane intrarea în Statele Unite, ar putea fi atacat de procurori generali din trei state SUA. Un judecător federal a decis să blocheze deportarea refugiaților.

Un grup de procurori generali iau în calcul propria acțiune legală împotriva ordinului executiv semnat de președintele Donald Trump, care interzice cetățenilor din șapte țări predominant musulmane să intre în următoarele 90 de zile în Statele Unite, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Cele trei state sunt Pennsylvania, Washington și Hawaii.

Un judecător federal a blocat deportarea refugiaților și a pasagerilor reținuți pe aeroporturile din SUA ca urmare a ordinului executiv semnat de președintele Donald Trump. Nu a fost însă singura hotărâre anunțată de magistrații federali din SUA.

Magistrata Ann M. Donnelly a ordonat oprirea imediată a operațiunilor de deportare a refugiaților și a altor pasageri care dețin vize valide, sau chiar vize de rezidență permanentă în Statele Unite, iar decizia îi implică pe refugiații și pe cetățenii din cele șapte țări predominant musulmane, care sunt deja în tranzit pe aeroporturile americane și au fost reținuți.

Ordinul semnat de Donald Trump suspendă temporar, pentru cel puțin 120 de zile, programele de relocare a refugiaților și blochează temporar, pentru cel puțin 90 de zile, intrarea în Statele Unite a cetățenilor din șapte țări predominant musulmane, precum Iran, Irak, Libia, Siria, Somalia, Sudan și Yemen.

În Virginia, un alt judecător federal a decis în favoarea a trei cetățeni care dețin viză permanentă de rezidență și a altor 60 de pasageri reținuți pe aeroportul internațional Dulles.

Magistratul Leonie Brinkema a emis o interdicție care împiedică autoritățile americane pentru cel puțin o săptămână din deportarea pasagerilor reținuți pe aeroportul Dulles, situat în apropiere de Washington DC. Judecătorul federal a cerut ca avocații să aibă acces la persoanele reținute pe aeroportul din Virginia.

Între timp, mii de persoane s-au adunat în zona aeroporturilor unde au fost reținuți imigranți și au protestat împotriva deciziei lui Donald Trump.