Ambasadorul Republicii Islamice Iran în România a fost convocat miercuri la sediul Ministerului Afacerilor Externe, în contextul execuțiilor la 7 ianuarie a doi protestatari.

UPDATE

Ambasada Iranului în București a acuzat printr-un comunicat de presă intitulat "În numele Domnului milostiv și milos", printre altele, că "acuzații nefondate făcute în septembrie 2022 de anumite state și de presa subjugată au avut ca scop diseminarea de ură și violență în societatea iraniană".

Legat de pedepsele capitale, Ambasada afirmă că aceste au fost pronunțate și puse în aplicare pentru că vizează persoane care au fost implicate în săvârșirea de infracțiuni grave, iar cei doi protestatari au fost spânzurați pentru că erau condamnați din cauza că au ucis și acționat violent împotriva securității naționale .

+++

"În contextul executării prin spânzurare, la 7 ianuarie 2023, a doi protestatari iranieni, ambasadorul Republicii Islamice Iran la București a fost convocat la sediul MAE marți, 10 ianuarie 2023, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, pentru a i se transmite în mod oficial condamnarea fermă de către România a aplicării pedepsei capitale, în orice circumstanțe, și, în mod cu atât mai reprobabil, a practicii executărilor prin spânzurare a protestatarilor de către Republica Islamică Iran", a transmis MAE.

Citește și: Iran: 17 condamnări la moarte de la începerea protestelor

Cu prilejul convocării, la nivel de director general politic din MAE, au fost reiterate îngrijorările profunde la nivelul MAE, al instituțiilor democratice și al societății civile din România, provocate de continuarea încălcărilor drepturilor omului în Republica Islamică Iran, inclusiv condamnarea protestatarilor din motive politice, în absența unui proces echitabil, în contextul manifestațiilor la nivel național declanșate în septembrie 2022, în urma decesului în arest al tinerei Mahsa Amini. A fost făcut un apel la stoparea încălcărilor drepturilor omului.

MAE a reamintit ambasadorului concluziile Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene din 12 decembrie 2022, cu accent pe toate aspectele problematice care nu au primit un răspuns constructiv din partea autorităților de la Teheran. A fost subliniat că respectivele aspecte din concluziile adoptate de către Consiliul UE rămân valabile și că nerezolvarea acestora are un impact negativ asupra relațiilor cu UE.