Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informațiilor din teren, punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis, fiind reluat tranzitul pentru persoane.

UPDATE

Ministerul Afacerilor Externe a precizat joi seară, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, un număr de 41 de cetățeni români și membri de familie ai acestora au ieșit din Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt) și se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo.

Cei 41 de cetățeni români și familiile acestora au fost preluați din punctul de trecere a frontierei Rafah de către o echipă din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE și reprezentanți ai Ambasadei României în R.A. Egipt, urmând a fi însoțiți până la Cairo de a doua echipă mobilă a Celulei de Criză MAE. Cetățenii evacuați urmează să ajungă în România în perioada următoare.

+++

Astfel, joi vor continua procedurile de evacuare pentru cetățenii statelor care primiseră, pentru miercuri, permisiunea autorităților israeliene și egiptene de a tranzita punctul de trecere Rafah către Egipt, inclusiv pentru cei 51 de cetățeni români și membri de familie.

Echipele consulare mobile din cadrul Celulei de Criză MAE vor realiza demersuri pentru evacuarea în Egipt a grupului de români menționat mai sus, pe parcursul zilei de astăzi, cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse, având în vedere că aceștia au fost informați de către reprezentanții Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah. 

Totodată, echipele consulare mobile vor asistență și protecție consulară specifică atât în punctul de trecere a frontierei Rafah, cât și pe durata transferului până la Cairo, de unde vor fi transportați în România.

Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah rămâne în contact permanent cu ceilalți cetățeni români și membri de familie care au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza. De asemenea, Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României la Cairo și Tel Aviv, continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene până la finalizarea operațiunilor de evacuare.

Miercuri seară, MAE anunța că evacuarea celor 51 de cetățeni români și membri de familie va fi posibilă la o dată ulterioară, după închiderea bruscă a punctului de trecere Rafah.