Potrivit președintelui Vladimir Putin, Rusia va face o schimbare fundamentală în politica sa comercială.

Potrivit președintelui Vladimir Putin, Rusia face o schimbare fundamentală în politica sa comercială. În prezent,

Rusia se va îndrepta către Brazilia, India, China și Africa de Sud. 

Declarația a fost făcută la summitul BRICS organizat de Beijing.

Chiar dacă a avut doar o intervenție video, pentru Putin, acest lucru semnifică faptul că Rusia - deși se confruntă cu sancțiuni și proteste după invadarea Ucrainei - nu e singură.

Lliderii BRICS au evitat să condamne în mod clar Rusia, chiar dacă se refesc să-i critice acțiunile, pentru a nu-și deteriora relațiile cu occidentalii. 

Moscova are relații bune cu statele din BRICS, în special cu China.

Cele două țări derulează proiecte comune în domeniul construcțiilor, liderii lor își fac urări la zilele de naștere. Relația dintre Rusia și China este mai strânsă ca niciodată - acest lucru este evident și în războiul de agresiune împotriva Ucrainei, apreciază Die Welt, subliniind că pentru ordinea mondială noua alianță devine din ce în ce mai periculoasă.

Xi Jinping și-a sărbătorit 69 de ani de naștere săptămâna trecută vorbind cu Vladimir Putin la telefon. În 2019, cei doi s-au întâlnit cu ocazia împlinirii a 66 de ani a lui Xi în Dușanbe, Tadjikistan, iar Putin a adus înghețată rusească. Drept mulțumire, Xi i-a spus lui Putin că e „cel mai bun prieten și coleg al său”. În 2013, Xi i-a oferit lui Putin un tort aniversar în timpul Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific de la Bali, când președintele rus a împlinit 61 de ani. Prietenia dintre Putin și Xi este mai puternică ca niciodată.