Președintele rus Vladimir Putin a aprobat o serie de amendamente la legea alegerilor prezidențiale, impunând noi restricții în privința relatărilor de presă, potrivit The Washington Post.

Schimbările survin înaintea alegerilor programate în martie, când Putin, care a guvernat Rusia în ultimii 24 de ani, ar căuta să-și adjudece un nou mandat de șase ani.

În vârstă de 71 de ani, Putin nu a precizat dacă va candida, afirmând că va face un anunț în acest sens numai după ce parlamentul va stabili data oficială a alegerilor.

Potrivit amendamentelor aprobate, numai ziariștii angajați prin contract la agenții de presă legal înregistrate vor putea transmite reportaje de la ședințele comisiei electorale, ceea ce ar face ca accesul jurnaliștilor liber- profesioniști sau independenți să fie interzis.

Printre amendamente se mai numără și interzicerea oricăror reportaje legate de activitatea comisiei în bazele militare sau în zonele aflate sub incidența legii marțiale fără un aviz prealabil din partea autorităților militare și regionale.

În plus, amendamentele interzic campania electorală pe surse blocate. Intensificându-și anihilarea opoziției și a informațiilor, Rusia a interzis o serie de portaluri, precum Facebook și Instagram, deși mulți apelează la rețele private virtuale (VPN) ca să ocolească blocajul.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA