Președinte rus Vladimir Putin efectuează miercuri o vizită la Berlin, unde participă la primul summit din ultimul an pe tema Războiului din Ucraina, relatează AFP.

La summit vor fi prezenți liderii german, ucrainean și francez, iar întâlnirea, organizată pe un teren minat, va fi marcată, de asemene, de diferendul cu privire la Războiul din Siria.

Summitul găzduit de cancelarul german Angela Merkel, la care vor fi prezenți Vladimir Putin, François Hollande și Petro Poroșenko nu va înregistra un progres spectaculos în contextul în care punerea în aplicare a acordului de pace de la Minsk din 2014 se află în impas de mai multe luni, consideră participanții.

"Sunt blocaje pe numeroase niveluri, acordul de încetare a focului, chestiunile politice, chestiunile umanitare, nu ne putem aștepta la o minune, dar, în punctul în care ne aflăm, trebuie să depunem toate eforturile", sublinia cancelarul german în urmă cu câteva zile.

Pe ordinea de zi se vor afla respectarea acordului de încetare a focului între forțele ucrainene și rebelii pro-ruși, adoptarea unei legi electorale și organizarea de alegeri în estul țării, aflat sub controlul combatanților pro-ruși.

Tensiunile dintre Moscova și Kiev au crescut odată cu anunțul summitului de la Berlin. Cei doi adversari își pasează continuu responsabilitatea, acuzându-se reciproc că sabotează acordul existent, semn că discuțiile de la Berlin au puține șanse să fie constructive.

"Kievul nu face nimic", a afirmat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.

"Reuniunea de la Berlin trebuie să constrângă Rusia să pună în aplicare acordul de la Minsk", a replicat președinția Ucrainei.

Moscova este acuzată constant că adâncește criza înarmându-i și sprijinindu-i pe rebeli, însă, de fiecare dată, a respins categoric această ipoteză, așteptând ca Ucraina să facă primul pas și să-și respecte angajamentele.

"Nu avem așteptări foarte mari pe tema acestei reuniuni", a avertizat Petro Poroșenko.

Reuniunea dintre cei patru oficiali va fi urmată de o întâlnire tripartită în legătură cu celălalt mare subiect de tensiuni între Rusia și Occident, războiul din Siria cu bombardamentele Moscovei în sprijinul regimului, în special asupra orașului Alep.

Acest dublu summit cu președintele rus are loc în ajunul unei reuniuni a șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană care va examina chestiunea relațiilor cu Moscova, bombardamentele ruse la Alep și sancțiunile impuse Rusiei din cauza conflictului ucrainean și anexării Crimeii.