UPDATEUcraina: Bănci și site-ul guvernamentale, vizate de un nou atac cibernetic

„Interesele și securitatea cetățenilor noștri nu sunt pentru noi negociabile”, dar suntem în continuare deschiși dialogului, susține președintele rus, Vladimir Putin. Charles Michel invită membrii Consiliului European la o reuniune de urgență.
Ministerul ucrainean al Transformării Digitale a anunțat miercuri că bănci ucrainene au fost vizate de un atac cibernetic de tip "Denial of Service" (DDOS), informează Reuters, preluată de Agerpres.
Mai multe site-uri de stat, inclusiv cele ale guvernului, parlamentului și Ministerului afacerilor externe erau inaccesibile miercuri, notează agenția britanică de știri.
+++
Charles Michel a convocat o reuniune de urgență a Consiliului European, care va avea loc joi seara, la Bruxelles. Pe agendă se află cele mai recente evoluții din Ucraina, protejarea ordinii internaționale bazată pe reguli, sprijinirea Ucrainei și modul în care UE se va raporta la Rusia.
+++
Rusia va avea ripostă „puternică și dureroasă” la sancțiunile americane, anunță MAE rus. SUA au anunțat marți un prim pachet de sancțiuni economice, dar oficiali de la Washington amenință cu sancțiuni și mai dure.
+++
Premierul Nicolae Ciucă și Kyriakos Mitsotakis au reafirmat susținerea „puternică” pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și au condamnat „ferm” noua încălcare de către Rusia a dreptului internațional prin recunoașterea așa-zisei independențe a regiunilor ucrainene Donețk și Lugansk, precum și agresiunea la adresa Ucrainei prin pătrunderea altor trupe ruse pe teritoriul acestui stat.
Mitsotakis a precizat că acțiunile Rusiei constituie „expresii ale revizionismului care pun în pericol siguranța și stabilitatea la nivel mondial”.
+++
Președintele turc Recep Erdogan l-a sunat pe Vladimir Putin și i-a transmis că nimeni nu ar avea beneficii de pe urma unui conflict în regiune. El s-a oferit din nou să medieze conflictul.
+++
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis se află astăzi la București. Președintele Klaus Iohannis și Kyriakos Mitsotakis „au agreat continuarea cooperării în domeniul energetic, inclusiv în format trilateral (România, Bulgaria, Grecia) pentru a putea găsi soluții împreună la provocările actuale în materie de securitate energetică”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, după întrevederea de la Palatul Cotroceni.
Președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis au avut și un schimb de opinii pe temele de actualitate ale agendei europene, regionale și internaționale, acordând o atenție deosebită problemei securității euro-atlantice și tensiunilor crescute din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene.
Ei au reafirmat susținerea puternică pentru integritatea teritorială a Ucrainei și au condamnat acțiunile Federației Ruse, care contravin dreptului internațional, respectării suveranității și integrității teritoriale. Cei doi lideri au subliniat importanța menținerii coordonării strânse, atât în cadrul UE, cât și în NATO, pentru pregătirea și aplicarea măsurilor.
+++
Premierul britanic Boris Johnson le-a spus miercuri parlamentarilor că Londra va oferi un nou ajutor militar Ucrainei. Pachetul va include și arme defensive. El a mai anunțat și noi sancțiuni.
Liderul opoziției laburiste, Keir Starmer, a precizat că Johnson va avea întregul suport al Camerei Comunelor dacă va veni cu un pachet complet de sancțiuni, inclusiv interzicerea utilizării sistemului de transfer interbancar SWIFT.
Potrivit Telegraph, oligarhi ruși ar fi făcut lobby pe lângă Ministerul britanic de externe pentru a nu fi incluși pe lista sancțiunilor.
+++
Ungaria nu se va opune prin veto sancțiunilor Uniunii Europene legate de conflictul Rusia-Ucraina, a declarat miercuri ministrul de externe Peter Szijjarto. Premierul Viktor Orban are relații apropiate cu Vladimir Putin, făcând recent o vizită la Moscova pentru a prelungi un contract privind livrarea de gaze.
+++
Parlamentul de la Kiev a adoptat, într-o primă lectură, un proiect de lege care le permite cetățenilor ucraineni să poarte arme de foc pentru autoapărare, transmite Reuters.
+++
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că va condamna recunoașterea de către Rusia a independenței regiunilor separatiste din estul Ucrainei dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski va condamna campania de bombardare a NATO împotriva Serbiei din 1999, relatează EURACTIV.com.
+++
Consiliul de Securitate al Ucrainei recomandă declararea stării de urgență pe teritoriul întregii țări, cu excepția regiunilor separatiste.
Starea de urgență, dacă va fi aprobată de Parlament, va dura pentru început 30 de zile.
+++
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleva, a cerut Occidentului să aplice sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.
+++
Ucraina le-a cerut ucrainenilor care trăiesc în Rusia să părăsească imediat această țară. Circa trei milioane de ucraineni se află în Rusia.
+++
„Țara noastră este în continuare deschisă unui dialog direct și onest pentru găsirea unor soluții diplomatice la cele mai complexe probleme”, a declarat miercuri Vladimir Putin, adăugând că „interesele și securitatea cetățenilor noștri nu sunt pentru noi negociabile”.
Președintele rus a susținut că îngrijorările Rusiei rămân fără un răspuns din partea Occidentului.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unui mesaj video, la câteva ore după ce președintele american Joe Biden a avertizat în legătură cu „începutul unei invazii rusești”, relatează BBC Online.
Lideri occidentali au anunțat o serie de sancțiuni împotriva Rusiei.
„Am tăiat accesul Guvernului Rusiei de la finanțarea occidentală”, a spus Biden, după ce Camera superioară a Parlamentului rus l-a autorizat pe președinte să trimită trupe în Donețk și Lugansk, cele două regiuni din estul Ucrainei cărora Kremlinul le-a recunoscut independența.
Primele sancțiuni anunțate la Washington, Bruxelles și Londra sunt destul de firave, dar un purtător de cuvânt al Casei Albe a anunțat că vor urma noi sancțiuni.
+++
Casa Albă a anunțat că nu mai există planuri pentru o întâlnire Biden-Putin.
Purtătoarea de cuvânt Jen Psaki a precizat că SUA nu închid complet „ușa diplomației”, dar acum, când Rusia extinde conflictul din Ucraina, nu este momentul potrivit.
Și șeful diplomației americane, Antony Blinken, a anunțat că nu se va mai întâlni cu omologul său rus, Serghei Lavrov.
+++
Japonia va impune sancțiuni Rusiei și persoanelor având legătură cu regiunile din estul Ucrainei, a anunțat premierul Fumio Kishida.
Sancțiunile includ interzicerea eliberării vizelor pentru persoanele având legătură cu cele „două așa-numite republici”, înghețarea bunurilor acestora, interdicția relațiilor comerciale cu aceste regiuni și a tranzacționării obligațiunilor guvernamentale rusești în Japonia.
+++
Fostul președinte american Donald Trump a vorbit de "geniul" lui Vladimir Putin, lăudând în trecere relația sa cu președintele rus.
El a susținut că președintele rus nu ar fi făcut niciodată așa ceva sub administrația Trump.
Comentarii